(!) alb orbitor înmărmurit în vreme,/ albă orbire mărmurită-n timp: unul şi una gata să mă cheme/ la dansul cel din urmă, fără nimb (!) (!) gata să-mi spună ultima-ntrebare/ şi să mă-nveţe starea de nimic: un fel de (ne)văzută (contra)stare/ scumpă la cald şi ieftină la frig (!) (!) şi gata să-mi arate cât de mare-i/ deşertăciunea cestui alb tăcut şi-nveşnicit cu sufletul vioarei/ în dansul ultim chiar de la-nceput (!) (!) ce frumuseţe singură şi lungă/ până ...

Ieri, în drum/marş voios către administraţia Cimitirelor, îl întâlnesc pe prietenul Vasile Cherpedin. Nu-i singur. E însoţit de Ion Mutelcă, celălalt tovarăş al meu şi al lui. Ne salutăm tustrei, reciproc şi avantajos, pentru că nu ne-am văzut din Ziua Arhanghelilor. Ne facem urările de rigoare, ne mulţumim că existăm, că putem circula, că suntem întregi în lumea pusă cu tot dinadinsul să înalţe cât mai repede Noul Babilon. Amândoi, pe rând, mă întreabă respec ...

(!) te aştept - nu mai am nimic de făcut în afară de aşteptare, sunt resemnat şi stau şi ascult cum mi se zbate coliva-n piept, nu mai am nici o îndoială şi nu mi se mai pare că pierd sau câştig vro bătălie din războiul etern cu marele cald şi cu marele frig (!) (!) te aştept, e linişte şi frumos cum nu a mai fost niciodată pe dealurile şi pe câmpiile acestui război (ne)declarat şi inutil şi gratuit ca un prost care se crede mai deştept şi mai fără de pată decât ...

Nu vrea să plece. Nici de-al naibii nu vrea să se ducă. Nici în ruptul capului nu se dă dus. Orice argument este de prisos. Nici o ameninţare şi nici o mustrare nu-l poate determina să-şi ia inima-n dinţi şi picioarele de-a spinarea... şi să-şi urmeze calea. Cică nu-i convine. Cică-i mai bine aici, pe loc. Zice că n-are rost să fie cum ceilalţi. Zice că vrea să fie unic, singurul care nu-i de acord cu dusul crucii. Şi mai zice că-s proşti cei care se umilesc şi suportă. ...

Intrăm în aceeaşi oglindă şi în aceeaşi secundă şi în acelaşi gând şi în acelaşi vis: oglindă care niciodată nu poate să mintă, secundă în care niciodată nu-i închis, gând pentru care păstrăm numai înţelegere şi candoare, vis în care încăpem împreună şi fără să nu credem că fiecare-i împărţit la fiecare, departe de furtună şi cât mai aproape de Sfânta Treime, fără de care nu se poate nici lungime, nici lăţime, nici înălţime şi nici adâncime ...

(!) ieri... am văzut-o pe Maria călare - ["nu mai stau, plec la capăt" - zicea -] doamne, doamne, ce Marie grăbită, doamne, doamne, ce fel de Marie frumoasă şi rea (!!!) (!) trebuie să-mi amintesc unde am văzut-o, mai ales că am obraz şi minte subţire - da, cred că pe Maria am întâlnit-o undeva, departe, departe, chiar foarte departe de mire (!!!) (!) departe de mire şi aşteptând, aşteptând să crească mânzul fătat astă-vară, să crească, să crească şi s-o ducă ...

Atunci mi se părea foarte departe până Acolo. Aşa de departe mi se părea, încât nici nu credeam că există acest Acolo. Mi se părea departe în lungime, dar şi în timp. Încercam să ajung măcar cu gândul, dar dădeam peste imposibil. Deseori, şi în joacă, însă şi în serios, mă grăbeam, poate-poate reuşesc să aduc depărtarea mai aproape, poate-poate zăresc silueta cestui adverb de loc pe linia orizontului. Dar, vorba aia, nu puteam decât să mă oftic fiindcă totu-i � ...

Prefaţă Şi se anunţă brumă... şi se mai/ anunţă un turnir de crizanteme!/ aşteaptă lănci şi mai aşteaptă cai.../ şi eu - heraldul gloriei supreme!// Cuprins Ia floarea aceasta rănită în toate războaiele dinaintea şi din timpul Vechiului Testament, în toate războaiele din timpul Noului Testament, în toate războaiele ne/justificate din timpul celor două mii de ani! Victoria a sărutat-o la butoniera lui Spartacus şi nebunii au salvat-o pe tabla de şah a lui Napoleon! ...

(!) am spus de maria, odată,/ că-i cea mai frumoasă din toate femeile care mi-au dat o/ mulţime de singurătate (!) (!) acum, când maria-i departe,/ eu cred că-i la fel de frumoasă şi-i singură-ntruna şi tace/ în suflet, în lume şi-n casă (!) şi cred că şi-aduce aminte/ şi scrie istoria noastră de când o iubeam de aproape/ şi luna intra pe fereastră s-audă, să vadă ce-nseamnă/ foşnirea cuvintelor până se-ntâmplă cea mai strălucită/ metaforă-n limba română (!) ...

După cum ziceam în ziarul de ieri, mama merge în vizită la Marghioala, fata ei vitregă şi sora mea aşijderea, să vadă cum se comportă găina pe ouă, cloşca pe care i-o dăduse cu o săptămână în urmă. Nu bate la poartă, că poarta lipseşte de acasă. Strigă. Nu răspunde nimeni. E duminică. Ar trebui să nu fie plecată. Mai strigă o dată. Tot nu răspunde. Mama îndrăzneşte să înainteze spre chichineaţa de primăvară şi vară. Marghioala are câine, dar nu latră. ...