Cu ochii pe Cerc, să nu scap din Vedere lungimea care-i sprijină învârteala între Minus şi Plus Infinit, continui Alergătura într-astă Joacă şi mă tot întreb: ce se întâmplă cu Aria Copilăriei, dacă piere cel care l-a făcut pe Învârtitor, dar şi pe Învârtit? Ce se întâmplă, dacă În/Cercuirea şi În/Cercarea vor să tacă? Pe mine a-nceput de mult vreme să mă doară sufletul şi gândul că această rotundă/dumnezeiască Jucărioară rugineşte azvârlită în Uit ...

Maria s-a mutat într-o dimineaţă, fără să lase în urmă nici măcar adio, m-am trezit fără ea în odaia plină cu poezii, n-aş fi lăsat-o să plece şi i-aş fi spus: de ce pleci, Mario? Am alergat încolo şi încoace, în sus şi în jos, înainte şi înapoi, şi am strigat-o şi am căutat-o cu gândul că poate o ajung şi ne întoarcem sau continuăm drumul amândoi, însă nu mi-a răspuns, şi nu am aflat-o nicăieri între soare-răsare şi soare-apune, între cer şi pămân ...

[...Mă visez(i) cu mâna-ntinsă până la Dantelărie...]/... Toată viaţa se întâmplă pregătirea cestui vis.../ tocmai de atunci, de-acolo şi de unde şi de când/... până când... nici după moarte nu pot crede că se ştie/ Ce sau Cine hotărăşte "(n)-am închis" şi "(n)-am deschis",/ Ce sau Cine decretează "(n)-am de spus" şi "(n)-am de gând"! Tocmai de Atunci... Atuncea, Când pe mijloc de Mirare/ se rotea tot Universul şi-(mi) părea o Jucărie,/ şi-(mi) părea că Eu(l) ...

Ieşise din trup şi umbla pe afară. Şi parcă vroia să întrebe Ceva. În fiecare zi, de dimineaţă până-n seară, umbla încolo şi încoace, dar fără izbândă umbla. Şi tot aşa, tot aşa... până când s-a resemnat şi a vroit să se întoarcă în trup, dar a văzut că nici trup nu mai avea. Aşadar, s-a oprit pe marginea unui drum oarecare... şi a început să plângă cu vorbe. Uite-aşa plângea: "Şi eu am fost o dată ca niciodată, aşa cum va să fii şi tu, aşa cum va ...

(!) te salut, marie cu miozotis... te salut şi te rog mult să-mi spui ce se ascunde în ochiul tău crud? ce se ascunde la sânul tău ademenitor, de toţi proştii şi toţi deştepţii se apropie şi muşcă şi mor? (!) te salut, marie cu miozotis... dar nu-nţeleg nici cu preţul vieţii ce cauţi tu pe câmp când cerul întreg te cere în braţele lui fermecătoare, unde nici un prost şi nici un deştept în veşnicie nu moare? (!) te salut, marie cu miozotis... şi te rog: în veac de ...

Nu...nu este aceasta...este Cealaltă! Deoarece numai Cealaltă se scrie cu literă mare! Aceasta se scrie cu literă mare numai la începutul Lumii, dar Cealaltă se scrie cu iniţială majusculă chiar şi după sfârşitul Lumii! Când merge, e înaltă, foarte înaltă...Înaltă cu literă mare, adicătelea! Când stă, e lungă, foarte lungă... Lungă cu literă mare, adicătelea! Şi-i însoţită (şi când merge, şi când stă) de-o Voce inconfundabilă...Voce de Mire Moldav, adecă! ...

Încerc să mă vindec de tine...ş-aduc/ leacuri şi smirnă din ţări depărtate,/ şamani să-mi descânte sufletul năuc/ şi rătăcitor printre umbre de cai şi păcate!   Încerc să mă vindec de tine...şi tac,/ usuc (în cenuşă) cuvintele tale.../ vioara se-ntoarce tăcută-n copac:/ cel din care-ai cioplit-o cu mâinile goale!   Încerc să mă vindec de tine...şi sap/ la rădăcina cuvântului care poartă/ numele tău, poate-mi intră în cap/ că timpu-i pierdut şi că vreme ...

Ea este. Nu poate fi altă Cineva în locul Ei. Fiindcă numai Ea-i cu literă mare. Nu ştiu de ce altele/celelalte sunt cu literă mică. Dar nu numai asta-i osebirea. Mai sunt o droaie de diferenţe între Ea şi ele. De pildă, o singură dată dacă-i auzi glasnicele şi timbrul, nu numai că nu le mai poţi uita, dar ai vrea să nu le mai pierzi niciodată, să le asculţi toată viaţa şi toată moartea! Şi, de altă pildă, numai o dată dacă o atingi, zici că ai mâncat halucinogene ...

(!) toamnă crizantemătoare,/ toamnă crizantemireasă, vino şi la mine-n suflet,/ vino şi la mine-n casă, vino să-mi aduci osândă,/ nu cer milă, nu cer voie să mă laşi, fără durere,/ pe corabia lui noe (!)   (!) toamnă crizantemplieră,/ vrei să-ţi fiu crizantemire? vrei să pierd-câştig turnirul/ doar de dragul dumitale? voia ta-mi este poruncă,/ vorba ta-mi este psaltire, ochii tăi mi-s, totdeauna,/ două geamuri catedrale (!)   (!) toamnă crizantemporală,/ toamnă cri ...

Frumos, foarte frumos... negreşit... impecabil!... Păi, cum mama zmeilor să nu fie Frumos când Urâtul şi-a luat picioarele de-a spinarea şi inima-n dinţi şi s-a dus în Eden, sub Mărul păzit de ciomagul-Adam şi de farmecul-Eva? Ia să vedeţi şi să ascultaţi dimensiunile şi consistenţa cestui Frumos acoperit/descoperit întru veşnică Admirare/Iluminare a celor "proşti, dar mulţi", aflaţi în solda domnului Vodă-Lăpuşneanul! [Durerea-n pălărie (acum) este la modă/ - st ...