Şi mâncăm! Şi se satură toţi şi toate din blidul mamei! Şi păsările! Şi animalele! Şi se face vreme şi timp de plecare! Sărut mâinile Mamei! Sărut mâinile Mumei şi-l îmbrăţişez pe Silvan! Lupii şi căprioarele şi iepurii şi vulpile şi mistreţii şi bursucii... rămân în pădure, care-ncotro, să-şi urmeze şi să-şi împlinească rostul! Rămân şi păsările (ne)călătoare, aşa, să aibă grijă de armonie, să arate la toţi ce însemnează Frumuseţea în Sin ...

Sărut mâinile mamei şi mă aşez pe covorul de frunze, faţă-n faţă cu ea! Când să încep a mânca din strachina cu chişleag, dinspre inima codrului apare Muma Pădurii, bucuroasă, sănătoasă şi însoţită de fiul ei, Silvan! În spatele lor, un lup! Şi zeci şi sute de păsări! Şi căprioare! Şi iepuri! Şi altele! Şi-l ascultăm pe lup:"uită că-s flămândul vânătoarei tale!/ de atâta foame, ştii că nu mai pot!/ nu am nici o frică, am să-ţi ies în cale,/ glontele ...

Plin de PĂCAT și MILĂ și ZADAR/ îmi duc viața/povestea până mâine și până mâine iar și iar și iar/ - sunt întristat că n-am ce da la câine! Și el e trist... că n-are ce să-mi dea/ - nici nu mai latră, nici nu mai ridică ochii înlăcrămați spre steaua mea/ - cred că i-i teamă, crede că mi-i frică! Stă silitor, să-mi pară liniștit/ - DOAMNE, ce câine am în bătătură! - parcă mă-ntreabă de ce n-a murit,/ de ce CLIPITA mea îl mai îndură, de ce nu-l zvârl ...

Sigur că da! Sigur că da! Vorba lui Grigore Vieru: „Cum să nu mai vină mama? Cum să cadă frunza?”...Da, iat-o, e aici! Sunt cu ea, acolo! La prăşit păpuşoi şi fasole! Şi mă întreabă dacă mi-am făcut lecţiile pentru la şcoală, dacă am scris citeţ, dacă nu am bârcâit caietele pentru teme la citire şi aritmetică...şi dacă am învăţat bine „Republică, măreaţă vatră!”, adică Imnul Ţării! Bineînţeles, nu am cum să mă joc de-a Imnul! Că aşa începem ...

Vă rog foarte frumos şi mult, din toată suflarea vă rog: nu bateţi câmpii, nu rupeţi florile, nu călcaţi pe iarbă, nu blestemaţi zăpada şi ploaia, nu azvârliţi păsări şi păpuşi la gunoi... lăsaţi cuvintele să vină la mine... am să le pun să mă încolţească, să mă înflorească, să mă lege şi să mă crească şi să mă culeagă şi să mă mănânce crud...ori să mă fiarbă! Lăsaţi cuvintele să vină la mine şi o să vedeţi cum (se) vor înmuguri, (se) ...

Se năruie oglinda...şi Zeii intră-n stânci./ Cresc aripile Tainei şi putrezeşte Cina./ Ce negură se lasă de-acum tocmai atunci!.../ Sunt iarbă până unde a ostenit Lumina!// Vine iarna peste mine, cu şenile de zăpadă./ Mi se-nfige-n creier Crucea subţiindu-se de ploi./ Am trecut de primul viscol, care-a vrut să mă revadă,/ şi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi!// Lunecărilor de sănii le sunt Îngerul aproape./ Oameni cu veşminte albe văd iubindu-se în ger./ Mi-es ...

S-apropie...ea este...nu se poate să fie Alta, Altceva...nu am decât o mare-mare bucurie: parcă aş fi Ulciorul lui Khayyam, din care bea întreaga Omenime şi-aşteaptă s-o întrebe unde-a fost, să-i mulţămească, să-i sărute mâna fiindcă ea-i de-a pururi Lege, Rost! S-apropie încet şi-nlăcrămată, cu mâinile întinse spre Atunci, când număram până la Şapte Taine, până la Zece straşnice Porunci! Sigur că da...se vede pe drumeagul pe care-l ştiu, pe care şi tu-l şt ...

În spaţiul plin cu paralele drepte mă simt stingher, mă simt urât, mă simt murdar... până şi steaua mi-i urâtă, mi-i murdară şi nu-mi mai dă lumină perpendicular! În spaţiul plin cu paralele drepte nu sunt nici sfânt, nici drac, nici tot şi nici nimic, plătesc tribut unui principiu fără suflet, nu râd, nu plâng, nu strig... la ce/de ce să strig? În spaţiul plin cu paralele drepte mă uit ca zimbru-n lung şi-n lat şi-n sus şi-n jos şi-n calendar... şi nu dă nim ...

Da, aşa-mi şopteşte Muma Pădurii: "Vezi că mai la deal... te aşteaptă mama ta!". Da, îmi vine să cred, însă sunt destul de spăimântat! Nu de frică, ci de faptul că nimeni nu poate (n-o să poată) considera veridică această perspectivă! Toţi vor râde şi vor zice că-s elucubraţiile unei minţi şi unui suflet pentru care Mama-i singura Lege din Univers! S-or strânge-n baruri şi la colţuri, or bea până vor zvârli cu şapca după câini... şi-or lua-n vârful băşcăl ...

Da, e vocea mamei! Însemnează că trebuie să fie (şi ea) pe aici, pe undeva! Şi chiar încep să cred din ce în ce mai mult că n-a murit! Şi o aud cu douăsprezece versuri tulburătoare ale lui Grigore Vieru: "- Pui golaşi cum staţi în cuiburi/ Fără plăpumioare?/ - Ne-nvelim cu ale mamei/ Calde aripioare!// - Dar când mama nu-i acasă/ şi Ploiţa cerne?/ - Ne-nvelim atunci cu frunza/ Ramurii materne!// - Dacă n-o să vină mama/ Şi-o să cadă frunza?/ - Cum să nu mai vin ...