Ion Zimbru

Ion Zimbru

Strada Stupefiantelor (I)

Sâmbătă, 12 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
De fapt, fac vorbire şi scriere despre strada Plantelor, unde sunt chiriaşul serios al doamnei Clementina Bizara, o tristă şi verticală văduvă a răposatului Robert, dispărut în împrejurări stranii, încă nebuloase după atâţia ani. Clementina nu-i o văduvă neagră, ci albă. Că numai îmbrăcată în alb umblă toată ziulica şi toată nopticica. Şi când stă dezbrăcată prin odaia-i plină cu semiîntuneric, tot albă-i la trup. Parcă-i nişte marmoră dăltuită-n statui ...

Ciori Contemporane (pastel nonstop)

Sâmbătă, 12 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Moto: „Când îi zăresc pe stradă/ mă-ntreb ca-ntâia oară:/ cum a putut un vultur/ să scoată pui de cioară?” (George Topârceanu) credeam că toate păsările vor să cânte trăgeam în ciori cu ouă de privighetoare însă apoi au început să mă-nspăimânte când am văzut privighetorile că sunt din ce în ce mai triste şi mai rare m-am întristat şi m-am întors acasă pe apa sâmbetei dădusem arma un cor afon de ciori contemporane mânca privighetori victorioase într-un c ...

Regăsire de Taină (VI)

Vineri, 11 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Sigur că da! Aţi văzut ce poate scrie un Prăpăd, un amărât de Prăpăd, un bătrân şi calculat Prăpăd, nu? Aţi văzut cum poate Poezia unui Prăpăd autentic să mă facă slugă eternă la Candoare şi Respect? Şi cum încă se mai poate nădăjdui-n salvarea puţinului Frumos, cât se mai vede în sus şi-n jos, în tot de-a lungul şi-n tot de-a latul cestui modern Apocalips?... Sigur că da! Se poate! Printr-o Rocadă Mare, gândită şi realizată la Timp, se poate scăpa de su ...

Ultima Înfrângere

Vineri, 11 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
m-aş sinucide... moartea zâmbeşte foarte frumos, dar mă înving ideile lui tata... tata a mers până la moarte şi înapoi, pe jos şi a netezit cărarea luminii cu lopata naiv, ca pe o târfă am alungat din vis filozofia şarpelui de casă... iov rătăcit departe de rouă, m-am aprins şi nici nu fac lumină, şi sunt o umbră arsă dar vine deodată chiar timpul să alerg şi să-l ajung mai repede pe tata, să mă înveţe iarăşi descântecul de melc... iar cântecul de leagăn să-m ...

Regăsire de Taină (V)

Joi, 10 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
„Focul vânăt” a pogorât Pacea şi Iubirea printre cheflii! Nimenea nu mai dă cu barda-n Lună! Nimenea nu mai zvârle cu sudalma spre Cer! Nimenea nu-şi mai arată duritatea de şmecher sau de sărit! Rusul Serghei, poetul pe a cărui cruce poţi citi că „şi-a iubit şi ţara şi pământul/ cum iubeşte crâşma un beţiv”, a reuşit să înmoaie inimile afumaţilor/făcuţilor încremeniţi pe la mese! Fiecare-şi zice-n gând să dedice/ridice câte-un Imn nevestelor/ibovnicelo ...

ERATĂ (morfologie şi sintaxă)

Joi, 10 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
TU NICIODATĂ NU AI FOST CU MINE, eu nu am fost cu tine niciodată - gramatica mă zgâlţâie şi-mi zice: fă-ţi cruce, taci şi scrie o ERATĂ, să vadă cititorul, să-nţeleagă ce-nseamnă SENS şi SEMN şi CLAROBSCUR în hohotul deşertăciunii, dacă nu vrei, nu poţi, nu ştii să te desprinzi fulgerător de FATA cea MORGANĂ, dacă nu crezi că TOTUL e NIMIC şi VIAŢA e-o nevrednică POMANĂ a unui SUBIECT necruţător şi-a unui PREDICAT stăpân pe ROATĂ, e-un TIMP netrebnic, VIS ...

Regăsire de Taină (IV)

Miercuri, 09 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Sigur că da! Neculai Furtună îşi drege glasul şi dă tonul la „Focul vânăt”! Încet şi murmurat, să nu deranjăm cutremurul manelelor din blocurile înconjurătoare, intrăm în cor, în ritmul tulburător, dumnezeiesc şi pământesc totodată, al unuia dintre cele mai frumoase poeme despre Toamnă şi Iubire! Şi iată ce se aude! Şi iată ce-a fost în stare să scrie sufletul şi mintea blondului Serghei pentru sufletul şi mintea dansatoarei/superbei Isadora!... „Focul vân ...

DESCHIDEŢI !!! (pentru doamna Aniţa Olteanu - Respect!)

Miercuri, 09 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
umblă ceva, umblă cineva, umblă prin SPATELE CUVINTELOR - chiar acu umblă ceva/cineva prin spatele cuvintelor şi caută poarta, şi caută uşa, caută fereastra, şi bate, şi bate, şi bate, dar nimeni nu vede, nimeni nu aude, parcă toate sunt chioare şi surde şi închise şi încuiate în lumea asta plină cu iubiri şi duşmănii ne/vertebrate!!! umblă ceva/cineva prin FAŢA CUVINTELOR, chiar acu umblă, şi tot la fel caută şi bate, şi tot la fel nimeni nu aude şi nu vede, şi ...

Regăsire de Taină (III)

Marți, 08 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Da, cum am spus în ziarul de ieri, şi acuma se pot desluşi versurile lui Furtună, scrise pe scândura veche şi afumată din crâşma lui Vasile Valache! Versurile-s de dragoste, pogorâte din iubirea lui pentru Maria, nevastă-sa moartă într-un eveniment de cale ferată, petrecut pe ruta Galaţi-Bârlad, între halta Tălăşmani şi halta Docăneasa! Prăpăd comandă câte-o votcă „Lenin” pentru fiecare! Mică şi cu fundul lat, bineînţeles! Păstrăm o secundă de inimă neagră ...

Clipa cu Literă Mare (către Maria Debren - Respect!)

Marți, 08 Octombrie 2019 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
nimic nu-i acu mai frumos cum atunci/ - se vede în cifre, se vede-n cuvinte,/ s-aude în vreme, s-aude în timp,/ în trup şi în suflet - am fost înainte,/ dar nu m-am citit pe răboj, pe caiet,/ pe jos şi pe sus, pe un colţ de-aşteptare - / şi cred că e bine să plec înapoi,/ în Clipa aceea cu Literă Mare,/ în clipa aceea rămasă totem,/ rămasă altar şi răspuns la-ntrebare,/ pe dealul cu flori şi nimicuri de câmp,/ sub cerul cu „am” şi cu „ai” şi cu „are”// În ...
Pagina 329 din 814