Motanul Galben (?!) - Doamne, ce motan, ce miau mi-au sfărâmat nişte huidume proclete, cu viteză şi motor - nişte trimişi de Lucifer, anume, să desfăşoare Iadul pe Pământ, să ia o Viaţă şi să dea o Moarte !!! Eu parcă vreau să-ntreb: de ce-ai lăsat această creatură fără carte, această căpetenie cu vârf şi îndesat în leafa ta, Stăpâne, să demonstreze cum că-n tot ce-ai zis şi-ai scris hotărâtoare sunt păgâne şi cum că-n tot ce văd şi ce aud SE CALCĂ ORI ...

Ar trebui să-ţi spun „dumneavoastră”, că aşa se cuvine vizavi de Măreţia Ta! Ar trebui să te salut cu onoruri militare în fiecare zi, că eşti mai important decât tot ce te înconjoară în/din lumea/mulţimea poporului tău! Ar trebui să scriu despre tine cele mai elegante eseuri, să te eternizez în toată memoria pământului, să-ţi transmit în fiecare seară „spor la muncă”, nu „noapte bună”! Şi ar trebui să fii aclamat pe toate dealurile cu burta în jos şi ...

N-am avut niciodată! N-am avut de unde să am! Şi doar am căutat! Mult şi bine am căutat! Dar n-am găsit! Nimic n-am găsit! Ori, mai bine zis, nimic am găsit! Oare să cred că n-am umblat unde trebuie? Să cred că nu am ales coordonatele corespunzătoare? Oare m-a păcălit cineva? Oare cine se ţine de şotii în această Întindere/Extindere/Destindere hulpavă? Şi doar am ascultat cu mare atenţie, şi am respectat cu sfinţenie, şi am propovăduit cu grijă şi seriozitate toate ...

Ar putea fi ultima – oricum, e tot pentru sufletul tău fiindcă numai tu ai scos în lumină tot ce am avut dincolo de urât şi de rău !!!   Ar putea fi ultima – cum şi prima tot pentru tine a fost fiindcă numai în mijlocul tău am găsit îndurare şi durare şi adăpost !!!   Ar putea fi ultima – dar asta nu s-a(r) (fi) scris nici o dată, chiar dacă toţi poeţii au încercat cu peniţă de aur, cu cerneală nestemată !!!   Ar putea fi ultima fiindcă numai în DEŞERTĂCIUNE ...

Recunosc! Sunt cel mai mare pânditor din partea de Sud a Universului de Nord! Şi nu de alaltăieri, de ieri, de azi...ci tocmai de când m-a dat mama de mâncare şi de băutură la indiferenţa marelui Anonim, la deferenţa micului Cunoscut şi la rapacitatea eternului Nimic!...Şi pândesc încet, corect şi insistent, din adăpostul luminii, din adăpostul întunericului, din adăpostul închipuirii, din cele mai fine şi mai greu de bănuit unghere al Deşertăciunii...poate-poate mă prin ...

Bună dimineaţa, doamnă Toamna mea, sosesc să-ţi scriu pe negură sonete şi să intrăm cu ele în odaie – pentru plecare nu mai sunt bilete!   Tocmai la primăvară vine trenul de unde-ncepe steaua mea să cadă – vine cu ea, s-o mai ridici oleacă, măcar până în teiul din ogradă,   măcar până-n salcâmul din grădină, sub care-am stat cu sufletul la vale şi ochii scoşi (de dor) din balamale – e Toamna mea, şi trebuie să vină!   Bună dimineaţa, doamnă Toamna me ...

Se spune că, dacă treci pe plângă o mătrăgună...şi eşti umplut cu greşeli şi hurui de păcate şi resentimente şi aversiuni şi alte otrăvuri fizice şi sufleteşti, această plantă spontană şi ucigătoare, în cazul că guşti din ea, însă foarte folositoare în industria farmaceutică, se ofileşte brusc, se retrage-n sinea-i vegetală, se supără şi se ruşinează când vede şi aude cine are curajul şi nesimţirea să-i murdărească împrejurul! Şi nu-i nici o problem� ...

o văd şi-acum cum vine de la deal,/ pe cărăruia şerpuită, lungă, cum stă pe loc, aşa, din când în când,/ să-şi tragă duhul ostenit de muncă   o văd şi-acum cum vine de la câmp,/ pe drumul cu-arătare colburoasă, cum duce palma streaşină la ochi,/ să vadă cât mai merge pân-acasă   o văd şi-acum – prin lacrimă o văd/ – cum vine de la vale, cum şi-adună şi of şi gând şi vlagă – văd şi ştiu/ că vine mama – vestea cea mai bună   o văd şi-acum � ...

Nimic mai adevărat decât constatarea (tristă ori veselă) că nenea Ulise a fost un aventurier, iar nevasta lui, tanti Penelopa, a fost o proastă...că l-a tot aşteptat şi l-a tot tânjit atâta timp şi atâta vreme, iar el, vai de scăfârlia lui de grec viteaz şi infidel, umbla după sirene fecioare, sau văduve, sau divorţate, sau amante, sau naive, sau curve...pur şi simplu! Nimic mai adevărat decât constatarea că acelaşi erou în ghilimele trebuia dat în judecată, dacă grec ...

Cu lemne de la tata mi-am făcut o punte-nspre secunda următoare – o scară până-n vis, până la cer, până la steaua mea cea-ntâmplătoare, să pot ajunge (noaptea) lângă ea, fiindcă (ziua) doarme, nu se vede, s-o şterg de praf, de pulbere, de scrum, poate mi-ajunge până la perete, până la uşa care s-a deschis mereu şi larg şi mult şi primitoare, mereu cu mama şi cu tata-n prag: doi sfinţi scoborâtori din cale-n dare!   Doi călători care au fost...şi sunt lumina mea ...