frumoasa mea mereu plecare/ spre depărtări necunoscute, să nu mă laşi aici, în urmă,/ fiindcă nimenea n-aude, fiindcă nimenea nu vede,/ fiindcă nimenea nu poate să-mi spună cine hohoteşte-n/ cutia cu eternitate, cine se face că ascunde,/ cine se face că arată tot adevărul şi tot falsul/ dintr-astă scumpă mascaradă!? frumoasa mea mereu sosire/ din depărtări nemărginite, să nu mă laşi acolo, n-urmă,/ fiindcă nimeni nu deschide, dar nici nu ştie să răspundă/ la o ba ...

Oare pasărea o fi trecut dincolo de cer? Cum să rămână ouăle singure? Cum să le iau acasă? Ce-o să zică mama? Deja simt cum nuiaua de corn îmi "vine" perfect pe spinarea de făt-frumos cu mintea-n brusturi. Vai de capul creierului meu! - cum va să scrie Nichita Stănescu, însă eu încă nu-mi imaginez. Sigur că da! Plâng înspre cer, simt susul cum se apropie şi cum mă înveleşte, cum mă lasă fără jos, dar simt cum plânsul îmi purifică tot dinăuntrul, cum îmi perforea ...

Fumez ţigări din paie de orez, poftesc la ochii tăi de chinezoaică şi la femurul tău din care ies acorduri sidefii de balalaică! Răsuflu fum pe nas şi pe urechi - pe gură nu mai pot, că-i ocupată cu sânii tăi scrişi pe icoane vechi şi pe râvnirea mea ne/vinovată! Din când în când, să nu te plictisesc, mă duc pe jos, să re/cunosc siberii, să-mi fac siesta cu tutun rusesc - ooo, nu cumva, iubito, să te sperii! Eu sunt român, Confucius e chinez, contez pe nemţi, a/dor ...

Zăpodiile mi-au tulburat mereu dimensiunile copilăriei. Însă, ca zăpodia noastră dintre pădurea lui Dumbă (Ion Croitoru) din Adam şi dealul care hotărăşte cătunul Zimbru la apus, nu reuşeşti să afli niciunde, chiar dacă răscoleşti pământul în cruciş şi-n curmeziş, cum zic toate cărţile cu basme şi cum spun toţi bunicii şi străbunicii acestor locuri minunate. Această spinare de cal, această culme, acest ascunziş lin, acest platou mirific m-a făcut praf de fiecar ...

Domnişoară Nalbă, nalba-i/ naltă cât Singurătateaorizonturilor tale,/ prinse-n cuie, de Mister! - Dacă-ţi mai aduci aminte,/ numai Rătăcirea ta te-a smuls din farmecul floririi/ până dincolo de Cer! Domnişoară Nalbă, nalba-i/ naltă, încă pe picioare: mov şi roz şi alb şi roşu/ într-o sumă de Tăceri! - Dacă-ţi mai aduci aminte,/ câte nopţi devastatoare am dormit în flori de nalbă,/ căutând ziua de ieri! Domnişoară Nalbă, vine/ vremea veştejirii, cade toată na ...

Aud şi nu pot să mă apăr. Nu pot să plec din raza de acţiune a canonadei celor doi săriţi. Nu pot să mă mişc, fiindcă-i aglomerat autobuzul. E clar, sunt condamnat să aud: "De ce-ai uitat factura acasă? Zi, fă, de ce-ai uitat factura acasă? Ai uitat-o? Ori n-ai găsit-o? Dacă n-ai găsit-o, n-ai putut să-mi spui? Unde mergem noi, acum, aşa, ca proştii fără factură? Doar ţi-am zis s-o cauţi în sertarul de sus, nu? Nu cumva tu ai umblat numai în sertarul de jos? Zi, fă, ...

frumoasă perpendiculară/ de la pământ până la cer m-ai dus şi m-ai lăsat afară/ punct anonim pe doipier încep să cred că astă seară/ ai reuşit să mă învingi prin fum albastru de ţigară/ în colţul nostru cu paingi încep să ştiu că totdeauna/ m-ai dat la pulbere şi praf să nu ţi se mai pară luna/ mireasa mirelui moldav eu am fost mirele pe care/ l-ai spus la cina lui da vinci l-ai condamnat la înălţare/ în colţul nostru cu paingi încep să uit acestea toate/ rot ...

Râvnesc ipotenuza şi stau pe gânduri - poate mă smulge din Mirare şi din Singurătate şi pune Capăt celei mai triste Aşteptări: Triunghiul îmi aduce aminte ce Regrete m-au prins văzând că Drumul şi Mersul pe catete sunt singurele Şanse, că altele nu sunt spre Capătul nemernic al omului Mărunt! Am dus Perfecţiunea triunghiului în spate şi am rămas cu Junghiuri şi Boli omologate de Mintea unui Doctor - Pitagora cel Drept - care-mi prescrie-n Veacuri să-nghit Poezisept! Mă ...

Transportarea persoanelor în comun presupune respectarea unui minim de igienă, dar şi de atitudine civică personală şi colectivă. Adică, altfel spus, nu mă sui în autobuz cum ţopârlanul cu plămânii plini de penultimul şi de ultimul fum lung de ţigară ca să-l suflu în nasul celorlalţi. Nu mă agit şi nu dau din coate ca pălitul de dambla, să mă strecor spre un fotoliu liber, indiferent că-s la prima vârstă, la vârsta a doua, la nu mai ştiu care vârstă circulă cu mi ...

Nu mi-a spus nimeni, nu m-a învăţat nimeni, însă aşa am citit şi înţeles din marile cărţi ale omenirii: "Nunta are două capete. La capătul celălalt al nunţii, mirele îi dă miresei o lacrimă pentru drum. Drumul acesta ţine până la capătul celălalt al nunţii, exact cât măsoară distanţa dintre Atunci şi Acum. Adică, altfel spus, acest drum e lung. O lungime fără capete, o lungime fără de sfârşit. O lacrimă pentru drum este foarte bună în fiecare moment al aces ...