aştept să plece trenul din gara cu peroane pustii, doar câţiva câini se uită la mine şi doar câteva marii pe care le-am mai văzut pe străzile acestui oraş năuc, dar nu ştiu dacă le-am iubit vreodată, nu ştiu unde se duc!   nu mai am flori şi apă şi merinde – acestea nu mai sunt nici măcar în dicţionare, darămite în acest oraş întristat şi umilit şi mărunt şi prăbuşit în sine – se aude cineva, din când în când: nu mai pleacă trenul!...nu mai pleacă tren ...

Ei sunt! Lupii! Puţini! Din ce în ce mai puţini şi mai slabi! Parcă-s nişte desene animate! Animate prost! Parcă-s cele mai uitate animale/fiare de pe Pământ! Şi-s plini de lacrimi! Lacrimi de lup scăpat ca prin minune din bătaia/focul puştilor vânătorilor deştepţi! Vin urlând Sonata Iernii şi Sonata Foamei! Şi vin plini de răni! Şi vin şchiopătând până pe lângă sate, pe lângă biserici! Sunt aproape gata, însă se opresc să-şi mai tragă sufletul şi să mai asc ...

iavaş-iavaş, cu pas egal,/ printre zăpodii şi rovine, de mii de ani tot merg şi merg,/ şi încă n-am ajuns la tine! parcă te-ascunzi şi parcă râzi/ de râvna mea predestinată, de ochiul meu necruţător/ şi blestemat să nu te vadă! parcă pândeşti să vezi când voi/ cădea pe drum, în resemnare ş-oi declara că m-ai învins,/ că sunt rănit şi că mă doare!   ar trebui să mă grăbesc?/ să mă întorc? să dau crezare lehamitei pe care-o simt/ vrăjmaşă şi scormonito ...

Dinspre cel mai ne/ştiut şi ne/straniu Anonim...(adică dinspre plus in/finit, adică dinspre minus finit)...ascult doar Trei cuvinte pogorându-se şi rostogolindu-se şi anunţându-mă cu aleasă şi devastatoare şi nemaipomenită Bucurie: Vine Marele Somn! Vine Marele Somn!...Şi eu cred că are dreptate acest Glas! Şi eu cred că într-aceste Trei cuvinte se află Răspunsul! Şi eu cred că numai Aşa este frumos şi posibil să învăţăm cât de mult ne-a fost dat să Vremelnicim ş ...

A fost curat, fulgerător/ şi negreşit ca-ntr-o legendă cu babe cloanţe de cuvânt/ şi cu ne-ncredere absentă, cu feţi frumoşi, cu zmei urâţi/ şi cu ilene naturale, cu aer clar şi primitor,/ foşnit prin sfinte mahalale, cu împăraţi de care vrei,/ cu doamne-ajută, doamne iartă, cu nunţi la care-am fost să-nvăţ/ ce este arta pentru artă! Toate s-au stins şi au pierit,/ parcă s-au dus în altă parte, unde-s numai cuminţi cu minţi/ şi unde-i viaţă fără moarte! Aici ...

Corabie cu pânze de păianjen/ am fost în largul lacrimilor tale.../ sare şi perle, farmec şi sirene,/ furtuni cuminţi şi valuri catedrale,/ recife mov, adâncuri fără număr,/ mister cât poate doamna Poezie,/ frumos cât ştie doar Necunoscutul,/ curat cât numai o Femeie ştie!   Corabie umplută cu mătăsuri/ am fost în largul sângelui de Miră.../ adeseori: gheţari, singurătate,/ clocot şi puls şi somn de păsări-liră.../ mai sus, chiar în strâmtoarea Carotidă,/ era să ...

Bem apă fără vin! Bem vin fără apă! Dinspre teiul sprijinind Cerul să nu cadă pe Pământ, porneşte-nspre Toţi cel mai grav/serios Psalm al Ne/Uitării! Ascult sub stele perpendiculare/ stingându-se frumos galactogame,/ mă mir şi mă întreb de mult, adame:/ ce zgomot face cântecul când moare!?/ ori stau şi-aud sub ramuri tăcătoare/ cum asfinţesc atâtea luni de miere/ sub minunate triluri în cădere:/ ce zgomot face cântecul când moare!/ ori vântul care fluieră-n splendo ...

Stau pe genunchi, în faţa ta.../ şi îndrăznesc să cer iertare celei pe care-o ţii la piept/ de-atâta timp ş-atâta vreme, iertare pentru c-am uitat/ să vin mai des la grămăjoara de lut adânc şi nemilos,/ acoperit cu crizanteme, la-mprejmuirea unde stă/ o viaţă transformată-n moarte, sub teiul care tace-a dor,/ bătut de ploi (in)diferente, bătut de vânturi dinspre nord/ şi dinspre sud, cu (ne)păsare, să-mi amintească-n veci de veci,/ nimicitor, literalmente, că m-a făc ...

maria mea-i departe şi nu ştie/ că şi eu sunt departe şi nu ştiu/ cum ne-au bătut la poartă ghioceii/ la poarta casei noastre din pustiu!   maria mea s-a dus ca să-mi aducă/ eternitatea morilor de vânt/ când va veni am s-o aştept în gară/ şi am să-i spun ceva din când în când!   maria mea mă uită şi mă doare/ am înţeles că vede cum aud/ ce fel de lacrimi când porneşte moara/ vor curge de la nord până la sud!   maria mea visează cum începe/ sfârşitul aştept� ...

Vizibil emoţionat pentru apărarea pledată/argumentată magistral de prietenul şi poetul Panait Căpăţână, Francois Villon îşi continuă balada: „De arc păgân, de iatagan, de prăştii/ să aibă lotrii parte, şi de bardă;/ tu, creierii lor, trăsnet, să-i împrăştii;/ iar părul, elinescul foc li-l ardă;/ în ştreang le-atârne hoitul,/ rug să-i piardă;/ mă rog la cer, să piară de podagră,/ ori, şi mai bine, bată-i buba neagră;/ scurma-i-ar ţepi încinse-n mărunta ...