Sigur că da! O aud pe Maria cum adoarme în inima pădurii!...Sigur că da! Cred că şi Maria mă aude cum adorm în inima pădurii!...Doamne ce sfântă-i această stranie adormire în inima pădurii! Să a/dormi în inima nopţii şi în inima pădurii, iată singurătatea singurătăţii unei sfinte Doimi! Fiindcă, pasămite, ce putem fi, eu şi Maria, altceva, decât o sfântă Doime?!...Ce frumos doarme Maria! Oare eu ştiu să dorm la fel de frumos? Oare ce visează Maria? Oare nu cumva ...

Maria-mi şopteşte că-i ostenită de atâta viaţă, de atâta nuntă, de atâta supărare, de atâta timp şi de atâta vreme...şi că vrea să se hodinească! Să se hodinească! Dacă-i nevoie, pot să-i şi des/cânt de leagăn şi de legănare! Dacă trebuie, pot s-o leagăn pe picioare! Dacă trebuie, pot să-i recit cele mai frumoase poezii de dragoste, pot să-i aduc aminte cele mai minunate clipe din viaţa şi din moartea cuplurilor romantice absolute!...Sigur că da! N-o văd, dar ...

Am să te prind că vii să furi zarzăre... fir-ai să fii, moarte de pasăre!   Nici n-am crezut cum tu vreodată ai să opreşti pasărea toată şi ai să râzi fără păsare, moarte pe drum, pe furiş, pe cărare!   Ce pustiu în grădini, ce tristeţe în cuib!... dacă te prind, zău că te scuip... am să te scuip chiar în privire, am să-ţi pun jar sub cămaşa subţire!   Ai să te dai cu capul de stânci, n-am să te iert, chiar dacă plângi... cât vei mai fi înapoi şi î ...

Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Seara de duminică, adicătelea! Maria, încă în rochie de nuntă, se uită la mine şi-mi spune că vrea să se îmbrace în rochia „civilă”! Şi zice, ca şi cum n-aş şti, că trebuie să se dezbrace, mai întâi! N-am nimic împotrivă! Şi mai zice, ca şi cum n-aş şti, că nu trebuie să mă holbez când se dezbracă şi se îmbracă! Iarăşi nu am nimic împotrivă! Mă d ...

!ziuă bună ziuă bună/ clopotul abia mai sună sufletul abia mai bate/ rar mai rar pe apucate fluierarul de la stână/ mă aşează şi mă-ngână pe-un polog uşor de paie/ luna plină se îndoaie   şi se face că nu vede/ că mi-i foame şi mi-i sete şi se face că n-aude/ că mi-i focu-n zgâtii ude şi mi-s cânii fără oase/ şi io-s teleleu tănase mi-s mioarele amare/ că se simte lupu-n zare   târla mi-i pe dărâmate/ calul mi-i pe deşelate ziua mi-i pe nebuneşte/ începu ...

Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfârşit, Maria-şi continuă destăinuirea: „Mârlanul nu a stat nici măcar la dezgătirea miresei, aşa de zor îi era să dispară cu banii! Şi toată lumea de la nuntă m-a căinat! Toată lumea din partea mea! Că cei din partea lui ţin cu el! Cică aşa-mi trebuie, dacă mi-i gândul la tine! Că toţi ştiau când şi cum mi-ai cerut mâna! Şi toţi credeau că eu am să mă dau ...

Sunt cherchelit...că am băut (de supărare) la „7 stele”, „5 salcâmi” şi „3 cocoşi”... am dat pe gât vinuri sfinţite şi amare, cu hahalere, cu amici, cu pofticioşi!   Le-am recitat poeme vechi, scrieri uşoare, şi dări de samă, şi regrete le-am citit!... ce curioşi, ce domnişori şi domnişoare au lăcrămat încet, corect, nestăvilit!   M-au întrebat de ce mă scald în băutură, de ce adun o viaţă-ntreagă...şi-o împart...?! nu dau din fulger, nici nu tun. ...

Da...întorc privirea, mă întorc pe tot...nu, n-am năluciri...e Maria, e mireasa! E mireasa nunţii care s-a auzit şi nu se mai aude! E încă în rochia de nuntă! Oare ce caută la ora asta, pe urmele mele, în inima cestei păduri? Oare de ce nu-i în „civil”? Oare l-a părăsit pe haplea-mire? Oare l-a lăsat baltă pe tămâios? Oare a  venit după mine să-şi repare greşeala şi să rămânem împreună? Şi oare de ce-i înlăcrămată? Nici n-am curaj s-o întreb! Se opreşte ...

Mărite rege, roagă-te, fă-ţi cruce, închină-te la cer şi la pământ, şterge-ţi trufia...a-nviat Regina de Alb...şi n-o să plece până când n-o să plăteşti tot ce-(a)i trecut prin ură, prin sabie, prin foc şi prin păcat, prin tot ce-(a)i scris cu sânge în hrisoave şi pe blazonul tău întunecat!   Zadarnic stai cu turele în valmă şi-n zaiafeturi şi-n destrăbălări, zadarnic ţii nebuni şi cai de vază şi-ţi strângi pioni de peste mări şi ţări... de data ast ...

Dumnezeule...tu chiar mi-ai luat noaptea de sub tălpi, din ochi, din suflet şi din gând! Tu chiar ai început să faci dimineaţă! Întunericul se crapă! Se crapă de ziuă, cum zic oamenii zilelor şi nopţilor din totdeauna! Se crapă de lumină în inima pădurii! Dar inima nu se opreşte! Cum să se oprească inima pădurii? Nu poţi, Dumnezeule, să faci una ca asta, să laşi să se crape inima pădurii! Nu poţi, chiar dacă nu am găsit şi nu am tăiat lemne pentru scară! Ce pot s ...