
Ion Zimbru
Trecutul ultimului Viitor (XVIII)
Joi, 16 Martie 2017 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Negreşit, amicul Grigore vrea să mă sfărâme cu metaforele sale...şi, mai ales, cu sfintele lui Metafore despre Soldaţi, despre Limba Română! Vorba lui Nichita Stănescu...(fiindcă suntem în Luna lui Aniversară, la câteva zile distanţă de capătul celui de-al optzeci şi patrulea an al Naşterii Sale, nu?)...”Poetul, ca şi soldatul,/ nu are viaţă personală. Viaţa lui personală este praf şi pulbere./ El ridică în cleştii circumvoluţiunilor lui/ sentimentele furnicii/ ş ...
De două ori ş-o dată (propunere decentă)
Joi, 16 Martie 2017 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Hai la un balsam semantic,/ lung de-o zi şi lat de-o noapte, tras de două ori ş-o dată/ şi sfinţit de patru ori... te aştept la ora şase,/ cu tramvaiul zero şapte, stau pe Viei, trei spre zece,/ partea dreaptă, cum cobori şi arunci un ochi nostalgic/ în salcâmul de la poartă, plin cu păsări înmulţite/ până dincolo de nori! Am de toate pregătite,/ tot semantice şi fine, am dulceaţă de cireşe,/ tot semantică şi ea, dar amară ca o Viaţă/ când tramvaiul nu mai vine c ...
Trecutul ultimului Viitor (XVII)
Miercuri, 15 Martie 2017 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Ciocănitul în uşă se repetă rar, însă nu nervos! Grigore Papugiu nu se grăbeşte să se ridice şi să se ducă să deschidă! Zice: „E Mariţa, nepoata de la cârciumă! Din când în când, ca să vadă ce mai fac, dacă mai respir şi dacă am nevoie de ceva, vine la mine când se crapă de ziuă, înainte de a se duce la muncă! Doar vezi că ne-a prins dimineaţa, da? Nu-i deschid, pentru că are cheie! Dar nu intră fără să bată! Că-i politicoasă! Aşa se cuvine, nu?”... ...
Atenţiune! (nu ignoraţi titlul!)
Miercuri, 15 Martie 2017 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Nu mai staţi cu capul pe tânjala orânduielii, nu mai mâncaţi de pe jos şi de pe sus şi de pe unde credeţi dumneavoastră că a dat dumnezeu cel sătul de suflete false şi muribunde, sătul de nesimţirea şi de valma cea de ziuă şi cea de noapte, sătul de viaţă fără de moarte şi de moarte fără de viaţă, sătul de prolog şi de prefaţă, de epilog şi de postfaţă! Nu mai umblaţi după cai morţi şi după cai de lemn, după fata morgana şi după orhidee-n pustiu... c ...
Trecutul ultimului Viitor (XVI)
Marți, 14 Martie 2017 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Cu paşi corespunzători şi siguri, cu mâna dreaptă la spate, cu ochi spărgători de ziduri şi de timp, Grigore se plimbă agale prin odaie! Seamănă uluitor cu Chivu Stoica în zilele şi în nopţile când îşi măsura duşumeaua prin celula puşcăriei din Doftana! Se plimbă fără ostentaţie, fără să se uite într-un punct anume...şi parcă vroind să-mi sugereze că se află în căutare de Ceva deosebit, să-mi demonstreze că nu-i convine Ceva, să se asigure că nu gafează ...
Tăcere şi Cinism (E la X)
Marți, 14 Martie 2017 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Şi mă întreb mereu, de-atunci:/ oare al, a, ai, ale...cui? şi nici o vorbă, nici un semn.../ oare de ce nu vrei să-mi spui? să-ţi fi făcut vreun pocinog/ fără să vreau, fără să ştiu? te-ai supărat c-am fost născut/ devreme? inutil? târziu? sau, pur şi simplu, sunt în plus,/ indezirabil pe rotund? ori steaua mea-i un substantiv/ schilod, murdar şi muribund? Încă mai am curaj să-ţi spun:/ eşti un viclean rău şi urât! tu mi-ai suflat în stea...şi râzi/ că mi se zb ...
Trecutul ultimului Viitor (XV)
Luni, 13 Martie 2017 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Sigur că da! Cesta-i „cuvântul ce exprimă adevărul”, cum zice Mihai Eminescu: incredibilitate! Chiar aşa: ce instituţie Statală, Culturală, Instructivă mai are vro credibilitate-n Republici, în Regate, în Federaţii, în Dominioane... şi-n multe alte aşa-zise Ţări! Nu-i aşa că aproape Nimeni nu mai crede în aproape Nimic? Nu-i aşa că locul Curăţeniei Morale a fost luat de Mercantilismul Agresiv? Nu-i aşa că locul Fricii de Dumnezeu a fost luat de Curajul Adepţilor lu ...
Spovedanie (psalmul cuvintelor tale)
Luni, 13 Martie 2017 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
În limba cuvintelor tale sunt grâu/ cu patria-n fire... căţelul pământului latră la cer,/ prin paiul subţire! Şi am ciocârlie-n cuibar şi-n văzduh,/ pe vârfuri am pâine din darul adâncului plin cu ţărani/ rămaşi fără mâine! Prin maci umblă sângele lor sfinţitor/ de ziuă şi noapte... miroase a tot ce a dat dumnezeu/ în turtele coapte! Sunt grâu... şi mi-i bine şi rău şi mi-i cum/ îţi este şi ţie în vremuri când lacrimi de rod şi de dor/ s-amestecă-n glie! ...
Trecutul ultimului Viitor (XIV)
Sâmbătă, 11 Martie 2017 00:00 | Publicat în Divina Tragedia
Mă asculţi, Grigore? Mă mai asculţi? Sau nu-ţi convin exemplele pe care ţi le-am dat în legătură cu Cetirea Gândurilor? Uite, renunţ şi eu definitiv la puterea mea de cercetare a minţilor adversare, putere bazată pe o Intuiţie mult mai abitir decât sofisticatul/criminalul instrument sovietic... şi propun să ne batem/duelăm numai cu măsura Instrucţiei şi Spontaneităţii din dotare! Propun să-l scădem pe Mâine din Ieri... şi să trăim într-un Azi fără Început şi Sf ...
Rugăciune (către domnul Dobre Jipa, în Ziuă Aniversară!)
Sâmbătă, 11 Martie 2017 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
Te salut, prietene... te salut şi te rog să mă ierţi, dacă mai poţi înţelege încă o dată un vrăjmaş care ţi-a pus otravă în merinde şi piedică la roţi! Te salut, prietene... te salut şi prezint scuze pentru că te-am dat afară de foarte-foarte multe ori şi te-am împins fără milă în primejdie şi-n păcat! Te salut, prietene... te salut şi-ţi mărturisesc regretul profund: n-am să te mai alung niciodată, n-am să mai rătăcesc şi n-am să mă mai ascund! Lasă-mă ...