Sigur că da: mâine dimineaţă, omul de cretă albastră se ridică de pe asfalt şi se duce s-o caute pe fata care l-a desenat. Se ridică încet, să nu tulbure liniştea (şi bagajul) sapienşilor afumaţi şi amorţiţi şi adormiţi. Apoi, de la bază până la vârf, se uită la propria-i alcătuire. Se uită să constate dacă-i tot, dacă nu-i lipseşte vreun substantiv, chiar dacă fata din cub l-a făcut cam într-o parte, dar l-a făcut frumos, înalt, cu ochi albaştri, cum a văzu ...

Vreau să beau niÅŸte coniac. Una sută de mililitri. Cică-i foarte bun ÅŸi chiar ieftin coniacul Metaxa, mai ales când îl plăteÅŸte vestala Erato, mai ales la restaurantul de pe partea stângă (cum te duci de la inelul de rocadă spre bacul de Zaclău, vizavi de parcul aÅŸezat ÅŸi trist lângă râpa stadionului Dunărea...ÅŸi pe partea dreaptă, alături de  cooperativa/banca BelÅŸugul, cum vii de la Dunăre ÅŸi vrei să ajungi la ne/uitatul Ultimul Leu). AÅŸadar, plin de poftă ÅŸi ...

Şade pe genunchi şi desenează pe asfalt. Desenează un om. Cu cretă îl desenează. Desenează şi este foarte frumoasă. Şi seamănă cu aşteptarea. Seamănă leit, nu aşa, doar oleacă şi doar de ochii lumii care trece pe lângă ea, încolo şi încoace, spre nicăieri. Cu începutul aşteptării seamănă, deoarece aceasta nu a avut şi nu are amiază şi asfinţit. Are ochi mari şi rari şi amari, are gene lungi până în depărtarea minunată a corăbiilor încărcate cu nibelung ...

Cu nişte şolduri mari şi impunătoare, cu o faţă albă, netedă şi foarte atent întreţinută, dar şi cu un zâmbet bine confecţionat şi frumos afişat pe drumurile pline de colb ale satului, ţaţa Anica se bucură de o aleasă grijă din partea omului/bărbatului ei, Ion Nadă. Pe lungimea şi lăţimea şi adâncimea şi înălţimea acestui splendid picior de plai, Ion Nadă-i cunoscut mai ales după poreclă. Rădeştenii (că despre Rădeşti ne aducem aminte acum şi aici) îi s ...

Mama Măriuca face sarmale. Ce sarmale bune face mama Măriuca! Face bune şi multe, că ne aşteaptă să ajungem acasă. Şi suntem mulţi, chiar şi când nu ne ducem toţi, deodată, acasă. Le face cu tot ce trebuie, dar pune şi suflet, pune şi dor, pune şi descântec, pune şi aşteptare. Şi le pune într-o oală mare, la fiert, pe plita sub care arde un foc mărunţel. Cât fierb sarmalele, mama Măriuca spală rufe. Cu apă de zăpadă şi cu săpun de casă le spală. Ce rufe multe ...

  Mă uit ÅŸi nu-mi vine să cred. Fără să clipesc mă uit. Åži de multă vreme. N-am mai văzut astfel de cheie. O cheie foarte frumos construită. Parcă-i bijuterie. Mai mare decât o cheie obiÅŸnuită, dar foarte delicată. Cred că-i pentru uÅŸi speciale, pentru uÅŸi secrete. Ori pentru vreun scrin princiar. Ori pentru vreun sertar cu scrisori de dragoste. Ori pentru vreo nişă cu otravă. Ori pentru vreun dulap cu lenjerie intimă. Ori de la vreo firidă care ascunde cine ÅŸtie c ...

Şi coboară! (pogoară, adică, nu?)... apare nişte alb! da! şi dacă apare alb însemnează că, de la buric în sus, e înger, nu?... şi coboară cu faţa spre mine, şi cred că din cauza asta nu-i zăresc aripile!... de-ar ajunge mai repede pe pământ! să mă conving, să-i cercetez chipul, să mă liniştesc ori să mă tulbur, să-l admir sau să-l resping!... văd că are pantofi bărbăteşti! dar nu-i nici o mirare, fiindcă înger este substantiv masculin, nu? doar n-o să poarte ...

  Cum scriam ieri, aud un scârţâit sinistru. Sinistru ÅŸi lent. Nu rapid, ca să treacă repede, ÅŸi să cred că mi s-a părut. Inima-mi (vai de cucurigu' ÅŸi de  tictacu' ei de sărmană ÅŸi putregăioasă!) o ia la goană prin cutie, caută un loc pe unde să năvălească afară, să mă lase fără ea, să fiu ÅŸi eu fără inimă, cum sunt alÅ£ii în tot de-a împrejurul carcasei mele, în tot de-a josul ÅŸi de-a susul sufletului meu. Abia pot să-mi controlez dârdâiala ÅŸi ...

 Mă duc niÅ£el să-mi încarc bateriile în biserica "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", aflată în Micro 17, al cărei preot-paroh, domnul Mitică Luca, mi-a fost coleg de Åžcoală Generală, cea mai serioasă instituÅ£ie din istoria învăţământului pe meleagurile covurluiene, ÅŸcoală condusă foarte mulÅ£i ani ÅŸi foarte bine de către directorul/învăţătorul Ioan Răşcanu, al cărui tată nu a fost altul decât celebrul preot Victor Răşcanu, odihnească-se în pace ÅŸi fie-i Å ...

Vara asta era cât pe ce să treacă neobservată. Dar (noroc de căldurile care ne-au adus aminte că suntem în stare să băgăm Pământul în Mormânt) am observat-o pe îndelete, cu vârf şi îndesat, pe săturatele, da!? Îmi place să cred că fiecare muritor a simţit pe propria-i cocoaşă ce însemnează un pui de tsunami termic, un avertisment dur şi foarte serios, adică. Se cunoaşte cine nu a simţit. Nesimţitul, da? El, nesimţitul, chisoleşte şi distruge tot ce e verde. Ind ...