CSM Arcada țintește toate punctele pe terenul liderului!
Vineri, 08 Decembrie 2023 09:30 | Publicat în SPORT
Echipa gălățeană de volei masculin CSM Arcada a disputat deja mai bine de 15 meciuri în Divizia A1, în "Cupa României" și, mai ales, în competițiile europene, într-o perioadă scurtă de timpUltimele două meciuri au avut loc la începutul acestei săptămânii, ambele cu "U" Cluj, în "Cupa României". Cele două jocuri au fost încheiate cum era de așteptat, cu succese la zero ale gălăţenilor, chiar dacă au fost folosiți jucătorii ce au evoluat mai puțin până acum. Un adv ...
Federația de specialitate din Bulgaria este gazda unei noi ediții a Campionatului Balcanic de badminton. Începând de mâine și până duminică, 8-10 decembrie, în orașul Prvo Mai, se vor întrece cei mai buni sportivi din sud-estul Europei, la categoria Under 15. Între aceștia se vor afla și zece sportivi români, conduși de antrenorii Dorel Badiu (Galați) și Dan Stegaru (Brașov). Patru din cei zece sportivi provin de la cluburi gălățene: Sara Bordeianu, Mădălina Panaite, I ...
„Au, dobânzile, mi-au luat zilele! Doamne, ia-mi tu ratele!”
Joi, 07 Decembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Colind. „O, ce veste minunată!/ BNR-ul ne arată/ Au, au, au, dobânzile!/ Mi-au luat zilele/ Doamne, ia-mi tu ratele!”. Așa se încheie colindul motivațional, cântat pe trei voci de Cezar Ouatu, Andrei Duțu și Mihai Raicea, la „Vorbește lumea”. Proiectul „The Free Tenors” - „Tenorii liberi” constituie prima trupă de stand-up comedy muzical din România. Între noi fie vorba, sunt de fapt doi tenori și un contratenor, pentru că pe Ouatu nu-l rabdă raiul să nu... ump ...
CSM Galați va disputa, vineri seară, de la ora 18.30, un meci pe teren propriu, la Patinoarul "Dunărea". Adversară îi va fi Sapienția U23, în "Cupa României". În această săptămână, formația gălățeană a mai disputat două partide acasă, în campionat, luni și marți, ambele pierdute în faţa celor de la Corona Brașov. După 2-7 și 0-3 cu formația brașoveană, CSM Galați a rămas pe locul al patrulea în clasamentul Campionatului Național de seniori, cu 16 puncte. ...
Echipa de baschet masculin a CSM Galați va disputa vineri seară, de la ora 18.30, la Sala Sporturilor "Dunărea", un meci extrem de important în Liga Națională. Adversară îi va fi formaţia CSM Tg. Jiu, cel mai probabil un oponent din faza de play-out pentru următoarele etape ale competiției. Pentru gălățeni există și ceva probleme de lot, fiind incert căpitanul Marius Ciotlăuș. CSM Galați a obținut un singur succes până acum în campionat, în vreme ce adversara vine cu tre ...
Lavinia Antonia Coșovliu, a doua expoziție personală
Vineri, 08 Decembrie 2023 13:30 | Publicat în CULTURA
Aflată la a doua expoziție personală, după cea intitulată "Din lumea mea", deschisă în 2021 la Facultatea de Medicină din Iaşi, Lavinia Antonia Coșovliu prezintă, pe simezele Galeriilor de Artă "Nicolae Mantu", 50 de lucrări de pictură și desen reunite sub genericul "Secvențe". Acestea reprezintă peisaje, naturi statice, nuduri, portrete și flori, realizate în majoritate în ultimii trei ani. Este o manifestare expozițională bogată și diversă tematic, care subliniază pre ...
De vineri, DSP Galați va sista unele servicii. Calitatea apei potabile rămâne la mila lui Dumnezeu
Joi, 07 Decembrie 2023 12:23 | Publicat în EVENIMENT
După ce mai bine de două săptămâni angajații D.S.P din Galați și din țară au protestat pe tema salariilor și pentru că nimeni nu a ținut cont de cerințele lor, salariații unităților menționate au anunțat că sunt dispuși să treacă la nivelul următor, sistând astfel, începând cu data de 8 decembrie, plățile către mai multe instituții subordonate.„Vă anunțăm că începând cu data de 8 decembrie 2023, nu vom mai efectua plăți pentru acțiuni de sănătate din c ...
O sansă de afirmare profesională pentru începători și nu numai!
Joi, 07 Decembrie 2023 11:43 | Publicat în CARIERE
CRIOMEC SA - activează din 1994 în peisajul românesc al producției și serviciilor industriale, cu aplicabilitate în domeniile: petrochimiei, gaze tehnice, criogeniei, metalurgiei, termoenergetică, echipamente dinamice.
OFERĂ
O șansă de afirmare profesională pentru începători și nu numai!
Link către: Facebook
Compania “CRIOMEC” organizează cursuri autorizate de calificare în meseria de:
ELECTRICIAN CONSTRUCTOR
Cursanții vor fi angajați (și bine plătiți!) ...
La începutul lunii decembrie, a avut loc, la Iaşi, cea de-a V-a ediție a Campionatului European de poezie, organizat de "Asociația Poeților Mondiali", al cărei președinte este scriitorul şi promotorul cultural Trandafir Sîmpetru, ajutat de scriitoarea Monica Tintea, directoarea revistei "Grai Românesc".
Festivitatea de premiere a adunat la Iaşi peste o sută de scriitori din toată țara și din Republica Moldova, fiind decernate circa 70 de trofee, diplome și medalii. Programul a ...
Noroi "aruncat", joi, cu extinctoare, pe Bazilica "Sfântul Marcu" din Veneția - este cel mai recent protest al activiștilor pentru climă organizat la Veneția, informează Mediafax. "Actul demonstrativ" a fost descris de protestatari ca fiind "o alarmă de incendiu", pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice. Prefăcându-se în "pompieri pentru climă", activiștii s-au înarmat cu extinctoare și, îndreptându-le spre fațada monumentului emblematic din Veneția, au aruncat ...