Ceferiștii au renunțat la grevă

Miercuri, 29 Noiembrie 2023 15:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Blocul Național Sindical informează că, în urma negocierilor dintre conducerile celor două companii feroviare de stat - CFR Infrastructură și CFR Călători - și conducerea Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), s-a ajuns la un acord pentru încetarea conflictului de muncă. Acordul prevede și semnarea contractului colectiv de muncă începând cu data de 30 noiembrie 2023. Prin urmare, greva anunțată de FNFMCV, afiliată la Blocul Național Sindical, nu ...
După ce nu a reuşit să avanseze atât de mult pe cât spera în contraofensiva sa de vară, Ucraina se pregăteşte de o iarnă în defensivă, în faţa unei armate ruse care desfăşoară ofensive cu forţe din ce în ce mai multe în Donbas, ceea ce i-a permis să preia iniţiativa pe frontul de est, relatează EFE. În aceste condiţii, preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat marţi seară, în discursul său către naţiune, că a ordonat o "întărire semnificativă" a fortificaţi ...
Drumul către libertate e varianta prescurtată a celui care duce către Iad. Mă refer, desigur, la Iadul Alb. Drumul spre libertate este şi el pavat și asfaltat. Cu intenții şi mai bune decât cele cu care suntem obișnuiți. Dacă nu mă credeți, întrebați-i pe apropiații Elenei Udrea. Domnul Băsescu este unul dintre ei, da' vă rog eu să nu-i ziceți că sugestia îmi aparține! Vă mulțumesc pentru înțelegere! Elena Udrea vrea să i se dea drumul din pușcărie. Nimic anormal. ...

Linie robotizată de sudură inaugurată la Damen (VIDEO)

Joi, 30 Noiembrie 2023 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Reprezentanții Damen Galați au inaugurat, luni, în prezența ambasadoarei Regatului Țărilor de Jos în România, E.S. dna Willemijn van Haaften, cea mai nouă investiție din șantierul naval gălățean: o linie robotizată PEMA pentru sudarea micropanourilor.Înainte de tăierea panglicii inaugurale, ambasadoarea Țărilor de Jos a menționat că s-a aflat, cu acest prilej, pentru prima dată în Șantierul Damen de la Galați. A salutat performanțele reușite de firma olandeză, dar și ...
La concurenţă cu spectacolele de pe Faleză, gălăţenii mari şi mici vor avea parte de surprize şi distracţie în Grădina Publică, acolo unde a fost amenajat Orăşelul lui Moş Crăciun. Primăria Galaţi a anunţat programul artistic începând din 30 noiembrie şi până 3 decembrie 2023.Joi, 30 noiembrie 2023, se anunţă show de lasere și lumini în intervalul orar 17,15 – 17,30, urmat de aprinderea luminilor festive. Urmează, de la 18,00 la 21,00 - patinaj pe gheață: spect ...
În 2005 și, mai ales, în 2007, umflat peste măsură, râul Tecucel – cu un nume care stârnește mai degrabă zâmbete decât fiori – a făcut prăpăd în municipiul Tecuci, care a fost inundat în proporție de 70%. Au fost afectate atunci 1.544 de gospodării, 13 obiective sociale, 2.240 de hectare de teren arabil, alte 1.500 de hectare amenajate cu lucrări de desecare, 150 de metri de cale ferată, un pod pe DN24 și mai multe străzi. Pe lângă pagubele materiale însemnate, în 2 ...
Fumatul, o practică veche de secole, a fost mereu însoțit de un accesoriu iconic - scrumiera. Însă, în timp ce unele obiecte rămân simple recipiente pentru scrum, scrumierele au evoluat și s-au transformat în adevărate opere de artă, redefinind relația noastră cu acest obicei. Află cum a evoluat acest accesoriu de-a lungul timpului, devenind astăzi un simbol al eleganței și designului impecabil. Cum să alegi o scrumieră? Atunci când alegi o scrumieră, este esențial să ...
Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, a venit cu o serie de explicații după ce în spațiul public au apărut mai multe informații îngrijorătoare pentru români cu privire la impozitarea pensiilor private. Astfel, liderul PNL Galați a subliniat că PNL nu susține impozitarea progresivă a pensiilor private și că liberalii au susținut întotdeauna necesitatea pilonului 2 și dreptul românilor la o pensie care să le asigure un trai decent.   „Pentru că s-au discut ...

Carnet cultural 30 noiembrie 2023

Joi, 30 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în CULTURA
ExpozițiiMuzeul de Artă Vizuală - Expoziția "Dimensiuni", a Otiliei Boeru.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția de pictură şi desen "Secvenţe", semnată de Lavinia Antonia Coşovliu.Casa Artelor - Expoziţia "Artă pentru suflet", a sculptorului Gheorghe Nour.Muzeul de Istorie şi Lapidarium - Expoziţia foto-documentară "Maria Tănase - 110 ani de la naştere", "Repere arheologice la Dunărea de Jos", "Civilizația tradițională din sudul Moldovei", "Ambient româ ...

S-a întâmplat pe 30 noiembrie

Joi, 30 Noiembrie 2023 00:00 | Publicat în CALENDAR
1667 - Se naşte JONATHAN SWIFT (m. 1745), scriitor britanic.1817 - Se naşte THEODOR MOMMSEN (m. 1903), istoric și jurist german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură.1835 - Se naşte MARK TWAIN (m. 1910), scriitor american.1845 - Încetează din viaţă NILS GABRIEL SEFSTROM (n. 1787), chimist suedez. A descoperit elementul chimic vanadium.1872 - Are loc primul meci internațional de fotbal, la Glasgow, între Scoția și Anglia (scor 0-0).1874 - Se naşte WINSTON CHURCHI ...