Un studiu american atrage atenţia asupra faptului că cine consumă băuturi energizante, apreciate în special de tineri, este expus la riscuri ale căror natură şi intensitate sunt destul de puţin cunoscute.
Cafeină, taurină, vitamine, extracte de plante, zaharuri, edulcorante - băuturile energizante au o mare cantitate de ingrediente active, „al căror conţinut este subestimat şi scapă oricărui control”, se notează în articolul publicat în revista de specialitate „Pediatrics”.
Conform studiului american, aproximativ 30 – 40 la sută dintre copii şi adolescenţi consumă regulat acest tip de băuturi. Doctorul Rodi Courie a scris în „Journal international de Medecine” că „acest lucru duce la serioase efecte secundare, printre care convulsii, diabet, tulburări cardiace, ale somnului sau de comportament. Au fost observate şi interacţiuni periculoase cu alcoolul şi unele medicamente”.
După ce au consultat literatura medicală, semnatarii studiului publicat în „Pediatrics” au ajuns la concluzia că băuturile energizante nu au niciun efect benefic semnificativ, că marea cantitate de ingrediente este subestimată şi scapă oricărui control şi că efectele farmacologice - cunoscute sau nu - ale acestora pot afecta serios sănătatea tinerilor.
Doctorul Rodi Courie a adăugat: „Autorii studiului sfătuiesc specialiştii din domeniul sănătăţii să ia la cunoştinţă de existenţa acestei probleme, tot mai serioase, să informeze şi să facă recomandări familiilor şi în şcoli, invitând la prudenţă. Trebuie întărită supravegherea toxicologică a acestor produse, pentru a stabili mai bine cantităţile periculoase de ingrediente, ca şi efectele consumului cronic”.
Pericolele băuturilor energizante: diabet sau tulburpri cardiace Scris de Marius Chiriliuc


Marius Chiriliuc
Articole recente - Marius Chiriliuc
Liga secundă de handbal / Două jucătoare au plecat de la Danubius Galaţi Aproximativ 21 de milioane de persoane au urmărit ediţia 2014 a Globurilor de Aur HANDBAL / Daciana Curtean, la CSM Ploieşti Judeţul Galaţi, sub cod galben de ceaţă Verdict al Tribunalului Galaţi / Danubius şi-a concediat ilegal handbalistele
Mai multe din această categorie: