JOS INDIFERENȚA! (declaraţie de război)

JOS INDIFERENȚA! (declaraţie de război)
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Din colecția "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
de-atâta linişte şi pace/ îmi urcă inima la gât
strig un duşman ori o duşmancă/ acum să-mi ţină de urât

tăcerea huruie nebună/ nu pot să stau nici să mă duc
de-atâta calm şi nepăsare/ mă frâng mă sparg şi mă hurduc

e mult prea lungă nemurirea/ prezenţa lipsei împrejur
nu cred că mai suport această/ (des)tindere nu mai îndur

sunt într-un fel de strâmtorare/ vasal (prea)blândului nimic
imensitatea mă sfărâmă/ fără tic-tac fără tac-tic

salcâmul dumitriţa roagă/ s-azvârl tot timpul şi să plec
prea multă linişte şi pace/ înseamn-un zero peste-un sec

mă străduiesc frumos cu toate/ şi mă gătesc pentru asalt
declar război eternităţii/ şi trec în spaţiul celălalt
Divina Tragedia, Colecție
NEC PLUS ULTRA, Colecție

Citit 5012 ori Ultima modificare Luni, 06 Ianuarie 2025 16:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.