când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, după apus,
tu n-ai avut un strop de milă.../ şi ai plecat la cel de sus!
e mai deştept – nu am ce zice –/ şi-i mai înalt, şi-i mai frumos –
cum să refuzi atâta slavă/ şi să te duci la cel de jos?
cum să dai ditai nesfârşire/ pe-un biet mărunt, biet pieritor?
cum să laşi singură o steauă.../ şi tu să umbli după dor?
când te-am rugat să vii la mine,/ acolo, jos, lângă mister,
să fii o simplă efemeră/ lângă un simplu efemer,
să ne aprindem doar o clipă,/ cât ţine micul infinit –
tu (mi)-ai suflat în lumânare/ şi-n timp şi-n spaţiu şi-n chibrit!
şi-apoi te-a prins nemărginirea/ celui înalt, fără apus –
ai azvârlit uitarea-n jururi.../ şi ai plecat la cel de sus!
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” DUPĂ APUS (mic...tratat de singurătate) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro
