(!) dacă ai şti cât/cum a fost să-mi pară rău
că am pierdut tot ce era blând şi frumos
când ai plecat spre mai demult, unde mai sunt
păsări şi sălcii şi FÂNTÂNI CU GURA-N JOS (!)
(!) spre mai demult, şi mai demult, tocmai atunci,
tocmai acolo, unde „când” n-are trecut –
şi nici eu n-am şi nici tu n-ai nimic, nimic –
tocmai atunci, când „unde” n-are început (!)
(!) mă uit din urmă cum te pierzi şi cum încet
intri-ntr-o casă, într-un bulgăre de lut,
intri-ntr-o piatră, într-un loc fără de timp,
intri-ntr-un timp fără de loc, necunoscut (!)
(!) și chiar te-ascult cum spui că nu te mai întorci,
cum glasul tău se stinge tot, de tot, de tot –
mă uit în jur – ce împrejur minciunitor! –
parcă nu sunt şi nici n-am fost în cest ne/tot (!)
(!) m-ai fi luat – sigur că da, m-ai fi luat,
de-ai fi ştiut şi de-ai vrut, chiar m-ai fi scos
din umilinţa însetării, din neant –
când ai plecat, FÂNTÂNA MEA CU GURA-N JOS (!)
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” AIEVEA (schepsis tangou) Scris de Ion Zimbru


Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.
ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro