Dacă nu-mi spui, nu mă gândesc să te oblig
nici să mă ierţi cu lumânare şi covrig,
nici să te rog nu îndrăznesc
din paradisul pământesc
să-mi dai otravă sau nectar...nimic...nimic!
Şi, dacă spui, nu mă gândesc să nu aud
cât alb durează-n miază/nord şi miază/sud,
câte iubiri, câte candori
se pierd cu zile printre mori
de vânt, de gheaţă, de tot ce-i (ne)cunoscut!
Dacă se-ntâmplă chiar aşa, din când în când,
să-(ţi) cadă cerul amăgirii pe pământ,
te rog să vrei şi să (mă) strigi,
să vin de tot, acum şi-aici,
unde nici nimeni, nici nimic nu stă la rând!
Am să-ţi spun tot, cu toată slava şi cu har:
acolo-i sfânt, acolo-i drept, acolo-i clar...
e-aşa de clar şi-aşa de drept
cum cel cu mâinile pe piept,
plătindu-şi dreptul scump la veci şi la zadar!
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Notă de plată (prolegomene în cheia sol) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
