Uz de fals (strict autentic)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Treci prin lume drept simandicoasă
şi te uiţi (de sus) la fiecare...
dar, de fapt, eşti o marghioală seacă,
sclifosită şi leorbăitoare!
 
Abia-ncapi în pielea-ţi sclipicioasă
şi te mişti subtil, ca o statuie
a ispitei cu arome false,
preparate într-o ţeastă şuie!
 
Ai şi faci (de zor) farafastâcuri,
vrei toată suflarea să te-admire
cum îţi dai în bobi, în cărţi şi-n petic
sub greţoasa ta sulemenire!
 
Dai din toate şi (te)-ndemni cu toate
într-o psihedelică năvală...
dar, de fapt, acestea-s argumente
ale vieţii tale de marghioală!

Citit 11041 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2017 18:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.