Mă-nclin în faţa frumuseţii tale,
mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot,
tu-mi ţii pe mers şi sufletul şi steaua
când văd ş-aud şi ştiu şi cred că nu mai pot!
Din ochii tăi ca două catedrale
îmi dai să beau şi râs şi plâns până la fund...
numai aşa mai are loc iertarea
celui ce-am fost un păcătos şi încă sunt!
Îngenunchez şi-mi fac o cruce mare,
să vezi şi tu şi să-nţelegi cât sunt de mic
sub semeţia ta necunoscută,
pe care-o vreau şi o aştept ş-o cer ş-o strig!
Mă sui încet pe flăcările tale...
ce rug înalt şi lung de când şi până când
simt (pur şi simplu) cum m-ademeneşte
primul păcat...devastator...şi drept...şi sfânt!
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Pe rug şi pe rugăciune (purificare infernală) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
