Cea mai dureroasă şi adâncă tăcere începe să se întâmple
când vezi o pasăre moartă
pe cărarea dintre cuib şi cântec,
dintre a fost odată ca totdeauna şi este odată ca niciodată!
Şi stai lângă pasărea fără timp, te uiţi în susul zădărniciei
şi te asculţi pentru ultima oară:
această pasăre fără mândrie şi fără prejudecată
a umplut văzduhul cu viaţă şi cu descântare,
însă nu a visat şi nu a râvnit şi nu a cerut să fie aplaudată!
Şi stai lângă cea mai dureroasă şi adâncă tăcere
dintre subiect şi predicat...şi zici rugare cu lacrimă curată:
te rog să mă ierţi, pasăre...
eu nu am de ce să te iert...fiindcă tu nu ai greşit niciodată!
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Un cântec întrerupt (la mormântul copilei Ioana Cristina Bălan) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
