Mă-nclin în faţa frumuseţii tale, mă faci să uit, să ocolesc urâtul tot, tu-mi ţii pe mers şi sufletul şi steaua când văd ş-aud şi ştiu şi cred că nu mai pot! Din ochii tăi ca două catedrale îmi dai să beau şi râs şi plâns până la fund -…

Te-aştept în odaia cu lacrimi/ din ochii muşcatelor care tânjesc după tine de-atuncea,/ de când le-ai mirat, la plecare, cu mâinile-ntinse spre geamuri,/ spre singura lor mângâiere şi parcă zicând rugăciune/ de linişte şi revedere! Aştept să-mi faci urme prin casă,/ surâsuri şi semne de carte, ochi dulci şi dulceaţă…

(!) mereu te strig, frumoasa mea mediterană, şi te aştept şi te visez mereu-mereu, ca pe-o sirenă părăsită-n largul vieţii, de-un grecotei viteaz, viclean şi derbedeu (!) (!) şi chiar te-ascult cum cânţi poeme termopile din eminescu, dante, schiller şi homer - s-aude clar, s-aude trist şi se-nţelege şi dus…

Am uitat să achit nota de plată/ pentru mana cerească de pe văile şi dealurile Copilăriei,/ pentru misterele din râpile satului,/ pentru secretele din cufere şi firide şi lăzi cu zestre,/ pentru minunile de la Şcoală şi Bibliotecă.../ şi pentru blândeţea Celor care m-au învăţat/ şi încă mă mai învaţă/…

DIN TOT ADÂNCUL SUFLETULUI TĂU, blândeţi des/tristătoare se revarsă şi mă cuprind cu sanctitatea lor, ca pe o umbră peticită, arsă de-atâta veşnicie-ntr-un zadar, cu ochii pe cărarea dinspre gară, poate se-ndură trenul de atunci şi (mi) te aduce-n cea din urmă oară! Poate se-ndură trenul de atunci şi nu…

Hai să ne suim într-o caleaşcă/ şi să mergem tocmai Nicăieri! Hai, numai acolo ne aşteaptă/ mâine, astăzi, ieri, alaltăieri...! Ia-ţi cu tine rochia de seară,/ cea în care te-am îndrăgostit, rochia cea movă şi subţire,/ rochia cea fără de sfârşit! Hai... că se apropie secunda/ şi răbdarea clocoteşte-n cai,…

N-am mai avut răbdare şi m-am dus până acolo, chiar până la poartă – era lumină-n geamuri şi-am strigat ultimul strigăt, poate mă aude şi îmi deschide şi apoi mă iartă pentru greşeală şi pentru păcat, cu farmecele lui ne/cunoscute şi cu blândeţi păstrate-ntruna pentru cei care fug de Naltul…

S-apropie lumina de-ntuneric, mersul de stat şi funia de par, eonul fuge-nfricoşat de sine, nimic de tot şi n-am de am habar! Nici nu visez că am trecut odată prin fermecarea sufletului tău, cerul se face una cu pământul, susurul tace-n frunză şi-n pârău! Cenuşa se aşterne ca uitarea, în…

A fost frumos, foarte frumos... sublim a fost, curat a fost de jos în sus, de sus în jos, a fost păcatul cel mai scump din timpul nost înmărmurit într-un atunci miraculos - păcat c-a fost foarte puţin, foarte puţin, dar fără leac şi fără nici un preţ de cost,…

La început a fost Nimic/ umplut cu Tot ce (nu) se vede – apoi, distinct şi (ne)lumesc/ şi (ne)greşit şi pe-ndelete, a răsărit primul Cuvânt/ şi-a asfinţit printr-o-ntâmplare, şi iar şi iar...(ne)rod, (ne)drept:/ sămânţă de Continuare! Sigur că da, sigur că da:/ mai înapoi, mai înainte, plus-minus...Maica (într-un Rost)/ era…

Treci prin lume drept simandicoasă/ şi te uiţi (de sus) la fiecare, dar, de fapt, eşti o marghioală seacă,/ sclifosită şi leorbăitoare! Abia-ncapi în pielea-ţi sclipicioasă/ şi te mişti subtil, ca o statuie a ispitei cu arome false,/ preparate într-o ţeastă şuie! Ai şi faci (de zor) farafastâcuri,/ vrei toată…

Motto: "Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punând mâna pe ei,/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,/ Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni" (Mihai Eminescu - Scrisoarea a III-a)ne uităm la…