ochi ne/ucişi ai nopţii poeţii sunt... şi au retine să pătrundă - prin lacrimă - lumina, şi - pentru visuri - leagăn ştiu să-mpletească... sau deşertului din clipă să-i mângâie tulpina culoare fără miros prin irisuri mai sorb şi-o risipesc - ofrandă - îmbrăţişării caste de fluturi fără aripi, descântecului…
(!) da - totdeauna-i mai târziu ca niciodată şi în zadar aştept la pândă şi la rând - până atunci e gata cerul şi pământul, iar niciodată-i mai devreme ca oricând (!) (!) și este-aşa fiindcă alt fel nu se poate: un fel de ochi (acelaşi ochi) necruţător scrutează tot,…
(!) nu mai încap, nu mai încap/ nici/când pe-acolo şi pe-aici - am fost prea mult în viitor,/ am stat prea mult la cei antici ş-am învăţat că nu-i nici timp/ şi nu-i nici loc şi nu-i nici mod pentru nimicul care sunt:/ concentric, sclav, cefalopod, cu visul stâng spre…
n-am mai fost la voi, am fost la alţii/ şi au fost şi ei la fel ca voi - voi şi alţii îmi strigaţi din urmă:/ nu ai nici o şansă, fără noi! ce te-ai face (tu) fără regrete?/ ce te-ai face (tu) numai nădejdi? n-ai mai şti nici cum,…
aici, toată lumea-i a noastră/ şi-i chiar şi a voastră şi-a lor - sunt verbe cuminţi şi cu minte,/ umplute cu slavă şi zbor sunt zile-n veşminte de seară/ şi nopţi în veşminte de zi şi doruri mai lungi decât viaţa// când ai şi când n-ai ce iubi când toate…
acolo, în pădurea cu salcâmi,/ acel atunci şi-acuma lăcrămează - ce ochi frumoşi parcă (nu) spun să tac/ prin freamăt rar şi duioşie deasă! am ce să zic (din locul meu naiv)/ de/spre această mi(ti)că făptură în cest abstract/concret simfonic pur?!/... plânge şi tace, rabdă şi îndură şi cred că…
Pe dealul învelit cu flori de câmp/ aştept să se întoarcă şi să-mi spună: zadarnic stai, zadarnic mă visezi/ fără să ştii că-s umbră, că-s minciună, fără să ai habar cum că nimic/ te are la cherem şi stă la pândă, şi-n clipa următoare-ţi va şopti/ câte himere oarbe te…
Am început să cred că nu mai am/ răbdare pân-acolo, tocmai unde se spune şi se scrie că-i frumos,/ uşor, aşa, cu lux de amănunte, că-i pur şi simplu tot, şi toate-s vii,/ şi primitoare cum biblioteca, şi cum doar cartea-cartea poate fi.../ şi nimeni nu-i nici alfa, nici omega!…
Moto: „dumnezeule, ce fel de sâmbătă începi în această dimineaţă repetitivă şi indiferentă,/ ce fel de nimic locuitor în mişcare pândeşte să smulgă floarea de colţ şi floarea de câmp din legendă,/ pe când eu stau umplut cu sine, horpăit de iluzii şi naiv până dincolo de zare,/ în loc…
secretul se-ntâmplă în râpa cea mare, în râpa cea mică, în visuri... şi-n urme de păsări prin aer... şi-n gânduri rămase acolo, s-adune, să scadă, să scurme prin umbre uscate, prin plânsuri uscate, prin strigătul mamei cu inimă frântă când susul nu dă nici o clipă de ploaie şi tata…
am coborât?...ori am căzut din cer? mă tem că n-am să aflu niciodată! citesc ce-au spus deştepţii...şi mai sper să văd ce fel de mamă şi de tată au socotit că trebuie s-ajung pe sfera asta cu deşertăciune, să cred că merg pe lat când merg pe lung – minciună-ntre…
Spune-mi, dacă eşti acolo: se aude, se-nţelege cum se-mpiedică plecarea de sfârşitul unui vis, cum această stare-n taină e din ce în ce mai rece şi cum bate-n ceasuri totul, ce am zis şi nu am zis despre mine, despre tine...şi mă-ntreabă despre suflet: cât mai are din lumină, cât…
fluture şi flutură/ vise vi se scutură vi se-mparte zboru-n două/ cu tăiş de lună nouă cu tăiş de lună plină/ aripile prin grădină vi se-mpart la miez de floare/ tocmai tămăduitoare de alean şi de haihuia/ tuturor şi-a nimănuia de urât şi de mâhnire/ că nu-i nimeni să mai…
Aşa am crezut întotdeauna: trebuie să existe Cineva care merită cel mai frumos poem scris vreodată, care aşteaptă o lacrimă sintactică şi morfologică: un fel de iubire desenată pe nisip sau pe zăpadă! Aşa am crezut întotdeauna: Cineva trebuie să înţeleagă de unde începe cercul, când se ştie că nu…
Ce turte minunate făcea mama, pe plită, descântându-le - nu poţi să n-o auzi cum pune de plămadă - făcea puţine, şi-ajungeau la toţi! Vorbea cu ploaia şi vorbea cu grâul, cu DUMNEZEU vorbea despre pământ, şi plămădea, şi frământa, sărmana, cele mai bune turte de oricând! Ş-acum o văd…
numai astfel (n)-a fost, şi (n)-a fost în zadar: eu şi numărul prim, tu şi numărul par - eu nu am ce să-mpart, şi tu ai ce-mpărţi: tu - și ziuă la noapte... tu - şi noapte la zi - eu - la „unu”, la „eu”, şi apoi la „nimic”…
(!) stă peste tot, întruna, în viaţă şi în moarte, în inimă, în lacrămi, aproape şi departe, în gheaţă, în mişcare, în spaţiu şi în timp - e-un substantiv sălbatic, n-ai cum să-l dai la schimb, nimica, niciodată, nu-i poate ţine locul, şi arde, şi-ntreţine, dar poate stinge focul, ţine…
(!) ne-am întâlnit în inima pădurii - mânca o căprioară şi plângea - era-ntuneric, foarte întuneric: (ne)drept, sălbatic, de(n)s, de catifea (!) (!) şi s-auzea doar pulsul veşniciei prin horpăiala lupului flămând, şi - printre ramuri - steaua căprioarei stingându-se aproape de pământ (!) (!) [ce lup hulpav... parcă-i poetul…
!stai liniştită... este-aici... nu pleacă, s-aude cum gândeşte lângă tine, te smulge din greşeală, din păcat şi din strânsoarea zilelor puţine! !te podideşte plânsul, ţi se pare că nu-i, că viaţa-i soră cu minciuna; vrei să-l atingi, dar este nevăzut; vrei să-l auzi, dar tace totdeauna! !adu-ţi aminte: când ai…
!sunt chiar la geamul marelui secret - şi strig, şi bat, mă trece râsul-plânsul, n-aud... nu vrea... şi eu încep a crede că nimeni şi nimica nu-i într-însul! !cred c-am visat şi că visez mereu ce văd şi ce (nu)-mi pare că (nu) este din visul visătorului cel mare: primul…
la stânga, la dreapta, lăuntru şi-afară pământul se strâmbă, pământul se-ndoaie şi curge şi curge şi piere întruna... doamne, ce limpede - ce apă de ploaie (!) se surpă, se sfarmă, se duce la vale cu tot cu nădejde, cu tot cu iubire - ce-adâncă-i tăcerea, ce naltă-i plecarea cu-această-ntâmplare-n…
acesta-i drumul - n-are îndărăt,/ nu te uita în urmă niciodată, mergi înainte chiar dacă-i prăpăd,/ cu fruntea sus, cu inima curată acesta-i drumul minunat sau rău/ - mergi liniştit, nu ai nici o scăpare, eşti pedepsit - cată răspunsul tău/ la orice pas, la orice întrebare vezi ce nu…
am găsit-o într-o călimară/ – aştepta nescrisă, aşteptadinspre nordul visului să vină/ cineva sau altă/cineva şi să-i scoată sufletul afară,/ cât mai ţine (încă!) vremea ei,cât se mai aude orologiul/ prin parfumuri galbene din tei prin parfumuri albe din salcâmii/ daţi în lacrămi de atâta dorpentru cine rabdă (cu tandreţe)/…
să pot cu aceste cuvinteajunge în colţul opus,l-aş spune pe-acel ce mă vinde,aş spune ce încă n-am spus mă ţine ceva la fereastră,mă ţine de când sunt născut,mă ţine o frică de-a voastrăşi-o teamă de-a mea de-nceput îmi trece prin geamuri o piatrăzvârlită de unde nu ştiu,cu milă un câine…
Pagina 39 din 119