Creştere a datoriei externe

Creştere a datoriei externe
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Datoria externă totală a crescut cu 1,4 miliarde de euro, în perioada ianuarie-noiembrie, iar datoria pe termen lung a însumat 69,3 miliarde de euro, la 30 noiembrie (73,5 la sută din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,4 la sută faţă de 31 decembrie 2016, potrivit datelor comunicate de Banca Naţională a României (BNR).

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la 30 noiembrie 2017, nivelul de 25,03 miliarde de euro (26,5 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 7,6 la sută faţă de 31 decembrie 2016.

"Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 21,1 la sută în perioada ianuarie-noiembrie 2017, comparativ cu 30 la sută în anul 2016", a transmis banca centrală.

Potrivit BNR, gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 30 noiembrie 2017 a fost de 84,1 la sută, comparativ cu 90,5 la sută la 31 decembrie 2016.

Citit 1527 ori Ultima modificare Duminică, 21 Ianuarie 2018 18:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.