* Societăţile comerciale cu pricina şi-au suspendat activitatea, au fost radiate sau dizolvate *
Încă 161 de firme gălăţene şi-au suspendat activitatea în luna septembrie, ridicând la 3.089 numărul societăţilor care şi-au suspendat activitatea în primele trei trimestre ale acestui an, ca urmare a crizei economice şi a impactului impozitului forfetar, rezultă din datele puse la dispoziţie de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Spre comparaţie, în aceeaşi perioadă a anului trecut, doar 322 de firme şi-au suspendat activitatea. În creştere este şi numărul dizolvărilor voluntare şi al radierilor voluntare. Astfel, în ce priveşte dizolvările, în perioada ianuarie - septembrie 268 de societăţi s-au confruntat cu această situaţie, faţă de doar… şapte, anul trecut.
Faţă de luna august, creşterea în luna septembrie a fost de 55 de firme dizolvate. Pe partea de radieri voluntare, după primele nouă luni ale acestui an s-a ajuns la un total de 654 de firme, dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În luna septembrie, în dizolvare au intrat 89 de firme. Astfel, în total, de la începutul anului şi până în prezent, 4.011 au intrat pe „linie moartă”, din care 305 numai în luna septembrie. La ONRC au mai rămas înregistraţi 21.591 de comercianţi, din care 15.507 sunt persoane juridice, iar 6.084 sunt persoane fizice autorizate.
Jale şi la nivel naţional
La nivel naţional, după primele nouă luni, s-au înregistrat 113.000 de suspendări, 14.700 de dizolvări voluntare şi 30.800 de radieri voluntare. Numărul total de comercianţi activi din punct de vedere juridic era de 1,040 milioane la finele lunii septembrie, din care 339.500 reprezentau persoane fizice autorizate, în timp ce 700.450 erau persoane juridice. Mediul de afaceri pune acest regres în special pe seama impozitului minim anual.
După cum v-am relatat în paginile ziarului nostru, firmele plătesc, de la 1 mai, cel puţin un impozit de 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (aproximativ 10.000 euro), pentru venituri de peste 129 milioane lei. Firmele care înregistrează profit plătesc în continuare un impozit de 16 la sută, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează.