Evaluaţi acest articol
(25 voturi)
4 comentarii

Vânzarea combinatului siderurgic gălăţean ArcelorMittal se amână, cel puţin până la toamnă, ca urmare a instalării unui nou guvern în Italia.

Noul executiv din Peninsulă, învestit luna trecută, a solicitat un răgaz de două luni şi jumătate pentru a studia mai în amănunt vânzarea oţelăriei Ilva din Taranto către ArcelorMittal, tranzacţie condiţionată de Comisia Europeană de cedarea de către grupul condus de miliardarul indian Lakshmi Mittal a mai multor fabrici din Europa, printre care şi ArcelorMittal Galaţi. Conform oficialilor ArcelorMittal, această amânare a tranzacţiei era prevăzută ca posibilitate în contractul semnat cu statul italian.

Conform agenţiei Reuters, tranzacţia Ilva - ArcelorMittal trebuia să se realizeze pe 1 iulie, dar termenul a fost prelungit până pe 15 septembrie, la cererea guvernului condus de premierul Giuseppe Conte, un apropiat al partidului anti-sistem eurosceptic "Cinque Stele". Preşedintele acestei formaţiuni, Luigi Di Maio, în vârstă de doar 31 de ani, ministru al Economiei în noul guvern, s-a pronunţat în repetate rânduri pentru închiderea combinatului din sudul Italiei, însă acum a cerut un răgaz de câteva luni pentru a studia efectele economice, sociale şi de mediu pe care le-ar determina această tranzacţie. Formaţiunea lui Di Maio a devenit la alegerile din acest an cel mai important partid al Italiei, după ce a obţinut circa 35 la sută din locurile din legislativ.

Combinatul din Taranto, cel mai mare poluator din Europa, se află sub administrarea statului italian din 2015, după ce magistraţii au decis că trebuie "curăţat" sau închis. ArcelorMittal a fost de acord să preia Ilva, contra sumei de 1,8 miliarde de euro, angajându-se în acelaşi timp să rezolve problemele de mediu, pentru care urmează să aloce circa 2,3 miliarde de euro. În schimb, grupul Mittal a anunţat că va disponibiliza circa 5.500 de oameni, din cei 14.000 pe care îi are uzina din sudul Italiei.

Reamintim că, pentru a păstra concurenţa pe piaţa oţelului din Europa, Comisia Europeană a stabilit că, la cumpărarea Ilva, ArcelorMittal trebuie să-şi vândă fabricile din: Piombino (Italia), Skopje (Macedonia), Ostrava (Cehia), Dudelange (Luxemburg), Liege (Belgia) şi Galaţi.

Pe de altă parte, compania JSW Steel, cel mai mare producător de oțel din India, a negat interesul pentru ArcelorMittal Galaţi, despre care au anunţat agenţiile de presă acum câteva săptămâni. În aceste condiţii, singurul investitor care a declarat public că este interesat de preluarea combinatului de la Galaţi rămâne ucraineanul Rinat Ahmetov, deşi mai sunt aşteptate oferte din partea Voestalpine (Austria), Marcegaglia (Italia), British Steel (Marea Britanie), a noului consorţiu ThyssenKrupp - Tata (Germania - India), precum şi a cel puţin două companii din Turcia.

Citit 11335 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Iulie 2018 01:20

4 comentarii

  • postat de inginercsg Vineri, 06 Iulie 2018 16:31 109.166.135.*** Link la comentariu
    1
    11

    termeni de comparatie:
    - SIDEX (numele de dinainte de privatizare) a fost vandut pentru 50 milioane euro (neoficial pentru ca suma a ramas confidentiala) desi avea o capacitate mai mare decat Ilva
    - suma dedicata mediului a fost de 130 milioane (care nu s-au cheltuit) desi complexitatea SIDEX era mult mai mare
    - problemele de mediu s-au rezolvat prin "conservarea" UCC si demolarea furnalelor (a ramas doar unul)
    - personalul redus de la 35000 la 7000
    - "pierderi" in ultimii ani deci fara impozit pe profit platit

    Raportează
  • postat de #Votez Vineri, 06 Iulie 2018 14:40 86.127.113.*** Link la comentariu
    1
    3

    Mai Predescule,
    Dar vânzarea a fost o decizie politică sau economică ? ... ori te-au învățat la școală să folosești cuvinte pe care nu le înțelegi ?

    Raportează
  • postat de Suzana Vineri, 06 Iulie 2018 10:17 82.137.13.*** Link la comentariu
    2
    15

    Vor cânta cei. 5 000de italieni dați afară de noul Patron Imnul UE : Odă Bucuriei Ai noștri au cântat OLE OLE CEAUȘESCU NUMAI E Și sau evaporat cam 30 000 de suflete plus 4 Furnale Cocseria Uzina chimică Oțelarii Vai de Mama Mia în ce se poate recalifica un oțelar sau cocsar?

    Raportează
  • postat de Suzana Vineri, 06 Iulie 2018 08:49 82.137.13.*** Link la comentariu
    3
    19

    Dacă dă afară 5000de italieni cu salariile mari poate importă 5000 de românași flămânzi la 1000de euroi bucata Așa mai creștem nivelul de trai la Galați și PRIMĂRIA scapă de Asistați Sociali care sug bănișori din Bugetul nostru adunat cu greu prin. taxe și impozite

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.