La sfârșitul lunii septembrie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galaţi erau înregistrați 13.523 de șomeri (din care 5.927 de femei), rata șomajului fiind de 7,04 la sută, cu 0,1 puncte procentuale mai mică decât în luna precedentă. Din acest total, 1.162 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 12.361 - șomeri neindemnizați. 10.956 de șomeri provin din mediul rural și 2.567 sunt din cel urban. Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi (38,56 la sută), urmaţi de cei cu studii primare (19,68 la sută). Șomerii cu nivel de instruire inferior (învăţământ primar şi fără studii, învăţământ gimnazial, învăţământ profesional/arte şi meserii) reprezintă 79,05 la sută din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii medii (liceale şi postliceale) reprezintă 18,74 la sută, iar cei cu studii superioare - 2,21 la sută. Conform AJOFM Galaţi, 8.906 persoane sunt foarte greu ocupabile, 3.535 - greu ocupabile, 796 - mediu ocupabile, iar 286 sunt persoane ușor ocupabile.
7,04 la sută, rata şomajului la Galaţi Scris de Cristinel Luca
Cristinel Luca
Articole recente - Cristinel Luca
67 de locuri vacante, ultima strigare pe acest an în Galați Preluarea firmei Phoenix Slag Services de către Liberty Galați, autorizată de Consiliul Concurenței Ziua ușilor închise la toate marile magazine din Galați Rusia insistă pentru retragerea Ucrainei din Donbas Germanii discută despre creșterea vârstei de pensionare
Mai multe din această categorie:

