Firmele fug de bănci, dar valoarea împrumuturilor… creşte!

Firmele fug de bănci, dar valoarea împrumuturilor… creşte!
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Aproape 62 la sută dintre companii nu ar lua un credit în lei, iar 66 la sută nu ar lua un credit în euro, indiferent de costul acestora, deoarece intenţionează să îşi reducă gradul de îndatorare, potrivit datelor cuprinse în ultimul „Sondaj privind accesul la finanțare al companiilor nefinanciare din România”, realizat de BNR.

În acelaşi timp, pe piaţa bancară gălăţeană, per ansamblu, se constată un avans al creditării, atât la nivelul populaţiei, cât şi al companiilor. Astfel, în total, la sfârşitul lunii noiembrie 2019, valoarea creditelor contractate în judeţul Galaţi era de peste 4,24 miliarde de lei (aproape 3,17 miliarde de lei credite în moneda naţională şi 1,07 miliarde de lei, credite în valută). În total, creditarea a crescut cu 364,7 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Strict la nivelul companiilor gălăţene, valoarea creditelor era, la sfârşitul lunii noiembrie 2019, de 1,75 miliarde de lei, în creştere cu 200,8 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Lipseşte forţa de muncă bine pregătită

Potrivit sondajului BNR, prezentat la sfârşitul anului trecut, accesul la finanţare al firmelor depinde de elementele generale ce ţin de evoluţia economiei: „În linie cu creșterea economică înregistrată în ultimii ani, majoritatea problemelor de natură a afecta activitatea firmelor din România (fiscalitate, concurenţă, cerere, forţă de muncă etc. – n.r.,.) și-au redus intensitatea. Astfel, comparativ cu sondajul precedent, mai puține companii nefinanciare au opinat că aceste probleme sunt de o amplitudine mare sau foarte mare. Excepția este reprezentată de lipsa forței de muncă bine pregătite, acest aspect fiind un dezechilibru structural al economiei românești care a fost indicat ca reprezentând o problemă presantă de un număr mai ridicat de respondenți față de sondajul anterior. Se menține nivelul foarte ridicat al numărului de firme care apreciază că nivelul fiscalității, respectiv impredictibilitatea mediului fiscal reprezintă probleme presante mari și foarte mari (60, respectiv 58 la sută din companii). Similar exercițiilor precedente, accesul la finanțare este considerat a fi o problemă mare sau foarte mare de către un număr redus de firme”.

Companiile, vulnerabile la fluctuaţia cursului de schimb şi creşterea dobânzilor

Pe categorii de credite, şi pe piaţa bancară gălăţeană sunt vizibile tendinţele evidenţiate de banca centrală. Astfel, deşi creditele în moneda naţională acordate firmelor au crescut, până în noiembrie 2019, la 1,31 milioane de lei (faţă de 1,09 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului precedent), creditele în valută au scăzut la echivalentul a 444,5 milioane de lei (faţă de 462 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului precedent).

La nivel naţional, în ce priveşte creditarea, companiile continuă să fie vulnerabile la o evoluție nefavorabilă a cursului de schimb și la o eventuală creștere a ratei dobânzii.

„În contextul intermedierii financiare reduse care caracterizează economia, companiile care ar apela la credite bancare apreciază în mod majoritar că nivelul costului de finanțare ar afecta capacitatea de a rambursa împrumutul. În plus, o majorare cu până la 3 puncte procentuale a dobânzii în lei ar afecta semnificativ activitatea și/sau capacitatea de rambursare a creditului pentru 54 la sută dintre companiile cu credite în lei”, precizează banca centrală.

Citit 1165 ori Ultima modificare Duminică, 12 Ianuarie 2020 17:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.