Cele mai puţine insolvenţe din ultimii zece ani

Cele mai puţine insolvenţe din ultimii zece ani
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Numărul companiilor care au intrat în insolvenţă în 2019 a scăzut, la nivel naţional, cu 21,44 la sută faţă de anul anterior, la 6.524, şi se situează la minimul ultimului deceniu, potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). În Regiunea Sud-Est, din care face parte şi Galaţiul, insolvenţele au scăzut 21,3 la sută, la un total de 1.110 de dosare.

În acest context, potrivit unui studiu de piaţă realizat de Coface, se constată o scădere graduală a companiilor insolvente care înregistrează venituri peste 500.000 de euro (companii medii şi mari). Astfel, numărul acestora din urmă s-a situat la 444 pe parcursul anului 2019, sub media de 550 din ultimii trei ani. Această evoluţie s-a reflectat şi în diminuarea pierderilor financiare, care au fost de doar de 4,6 miliarde de lei în 2019, la jumătate faţă de media din ultimii trei ani.

În acelaşi timp, studiul relevă că, în ciuda scăderii numărului de insolvenţe, crearea unui cadru predictibil şi sustenabil este esenţial pentru păstrarea unui mediu prielnic dezvoltării companiilor. "Mediul de afaceri activ din România s-a confruntat şi anul trecut cu o serie de evoluţii contradictorii. Pe de o parte, insolvenţele s-au situat în 2019 la minimul ultimului deceniu, ceea ce ar putea indica o evoluţie pozitivă a mediului de afaceri, mai ales în rândul companiilor medii şi mari. Pe de altă parte, faptul că am atins maximul din ultimul deceniu la nivel de întreruperi (160.000), în timp ce numărul companiilor SRL nou înmatriculate s-a păstrat relativ constant (90.000), ne arată că această dinamică este determinată de un spirit antreprenorial care caută în continuare soluţii viabile şi solide de dezvoltare", potrivit Coface.

Strict la nivelul judeţului Galaţi, în 2019 s-au înregistrat 149 de insolvenţe, faţă de 217 insolvenţe în 2018, ceea ce înseamnă o scădere de 31,34 la sută. În Regiunea Sud-Est, cele mai multe insolvenţe s-au înregistrat anul trecut în judeţul Constanţa, cu 303 dosare, în scădere, totuşi, cu 26,27 la sută faţă de anul precedent. În celelalte judeţe ale regiunii, Brăila a înregistrat 136 de insolvenţe (-2,86 la sută), Buzău - 63 (-52,27 la sută), Tulcea - 63 (-31,52 la sută), Vrancea - 89 (-22,61 la sută).

La nivel naţional, se constată că există o serie de vulnerabilităţi care pun presiune pe companiile din România. Astfel, conform datelor centralizate de Coface, sumele refuzate la plată cu instrumente de debit pe parcursul anului 2019 au fost în valoare totală de 3,2 miliarde  de lei, în creştere cu 67 la sută faţă de anul anterior.

În ceea ce priveşte distribuţia sectorială, cele mai multe insolvenţe deschise în anul 2019 au fost înregistrate în sectorul comerţului cu ridicata şi distribuţie (1.037), urmat de construcţii (936) şi comerţul cu amănuntul (899).

Citit 1147 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Februarie 2020 18:23

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.