Calendar de verificări și plăți la APIA. Final pentru campania de depunere a cererilor fără penalități

Calendar de verificări și plăți la APIA. Final pentru campania de depunere a cererilor fără penalități
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Centrul Județean Galați, ne informează, printr-un comunicat de presă semnat de directorul executiv, Alexandru Sîntion, că a finalizat Campania de depunere fără penalități a cererilor unice de plată pentru anul 2020, în cadrul căreia au fost înregistrate 17.864 de cereri, cu o suprafața totală de 285.477,14 de hectare. Aceasta reprezintă 100,66 hectare la sută raportat la suprafața depusă în Campania 2019. În comparație cu anul trecut, numărul cererilor a scăzut ușor, de la 18.471 de cereri, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 1.872,29 de hectare, fapt ce confirmă tendința de comasare a terenurilor.

În conformitate cu prevederile comunitare și naționale în vigoare, Campania de primire a cererilor unice de plată continuă timp de 25 de zile calendaristice, după data de 15 iunie, cu aplicarea de penalități de unu la sută pentru fiecare zi de întârziere.

Ulterior, în intervalul 1 iulie - 31 iulie, se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor către autoritățile/departamentele de control. Între 3 august și 1 octombrie se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop. Plata avansului pentru anul de cerere 2020 se va efectua în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie, după finalizarea controalelor administrative în ceea ce privește plățile directe, iar plata finală, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020, se va efectua în perioada 2 decembrie 2020 - 31 martie 2021.

Sprijinul financiar este finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Citit 1243 ori Ultima modificare Joi, 18 Iunie 2020 19:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.