Un an agricol marcat de secetă pandemică

Un an agricol marcat de secetă pandemică
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a făcut un bilanț al activității sale, la un an de la preluarea mandatului.

Şeful MADR a transmis că, în acest interval, plățile efectuate către fermieri, prin intermediul APIA, au totalizat 1,18 miliarde de euro, ca scheme de sprijin atât către sectorul vegetal, dar și către cel zootehnic. Totodată, am aflat că în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) au existat zece sesiuni de depunere a proiectelor, în valoare de 344,9 milioane de euro. "Gradul de absorbție FEADR este la acest moment de 71,45 la sută", a precizat Oros.

În ceea ce privește măsurile de sprijin ca răspuns la manifestarea efectelor pandemiei Covid-19 și a fenomenelor meteo nefavorabile, trebuie menționat că ministrul Agriculturii a precizat că plățile vor începe efectiv din data de 25 noiembrie, acestea totalizând 150 milioane de euro.

În zona despăgubirilor acordate pentru culturile înființate în toamna anului 2019, Adrian Oros a arătat că acestea au fost de circa 850 milioane de lei, pentru aproximativ 1,11 milioane de hectare calamitate de secetă, iar situația nu se prezintă mai bine nici în cazul culturilor de primăvară. Fermierii care au cultivat cele circa 1,2 milioane de hectare calamitate, în special cu porumb și floarea-soarelui, ar urma să fie despăgubiți după rectificarea bugetară programată în cursul săptămânii viitoare.

Din dorința de a nu mai sta la cheremul precipitațiilor şi în anul 2020, potrivit ministrului Agriculturii, s-au investit aproape 400 milioane de lei în infrastructura de irigații. "Este total insuficient", a arătat Adrian Oros, care a precizat că, în realitate, doar circa 500.000 de hectare au beneficiat în 2020 de udarea I. Conform aceleiași surse, singura speranță o reprezintă cele 6,5 miliarde de euro ce ar urma să poată fi gestionate în cadrul Programului privind Infrastructura de Gestionare a Apei, parte a programului Național de Redresare și de Reziliență.

Citit 1135 ori Ultima modificare Luni, 09 Noiembrie 2020 18:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.