Imobiliarele din Galați, sub 1.000 de euro pe metru pătrat

Imobiliarele din Galați, sub 1.000 de euro pe metru pătrat
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Potrivit unei analize realizate de portalul imobiliare.ro, Bucureștiul și județul Ilfov sunt piețele cu cea mai puternică activitate de tranzacționare, reprezentând 24 la sută din total la nivel național, în timp ce principalele șase județe cumulează aproape jumătate.

Astfel, în trimestrul al treilea (T3) al anului 2020, deși livrările de locuințe și autorizările de noi proiecte au încetinit, construcțiile au continuat în ritm alert. Pe piața nouă, marea majoritate a dezvoltatorilor nu au fost afectați de pandemia Covid-19 și au accelerat construcțiile în desfășurare și vânzarea unităților locative.

Tot conform portalului de analize imobiliare, în T3 2020 au existat la vânzare aproximativ zece mii de apartamente: 4 la sută pe segmentul cu preț scăzut (sub 1.000 de euro pe metru pătrat util), 48 la sută pe cel cu preț mai redus decât media (1.000-1.400 de euro pe metru pătrat), 34 la sută pe segmentul de preț mai ridicat decât media (1.400-2.000 de euro pe metru pătrat), iar 14 la sută pe cel cu preț ridicat (peste 2.000 de euro pe metru pătrat util), în condițiile în care prețurile nu includ TVA.

Din cele 11 orașe cu peste 200.000 de locuitori analizate, șase au consemnat creșteri ale sumei medii solicitate la vânzarea unui apartament, în vreme ce în alte patru au avut loc scăderi, iar un centru regional, chiar municipiul Galați, a fost caracterizat de o tendință de stagnare.

Cluj-Napoca ocupă în continuare primul loc la nivel național (cu o medie de aproximativ 1.800 de euro pe metru pătrat util), orașul de pe Someș fiind urmat de București (cu 1.440 de euro), Timișoara (1.270 de euro), Constanța (1.240 de euro), Brașov (1.200 de euro), Craiova (1.170 de euro), Iași (1.070 de euro) și Oradea (cu 1.040 de euro pe metru pătrat). Printre orașele cu peste 200.000 de locuitori se numără, în continuare, unele cu medii de preț mai mici de 1.000 de euro pe metru pătrat util: în Brăila, vânzările au loc la circa 860 de euro, în Ploiești ajung la 940 de euro, iar în Galați, la 950 de euro pe metru pătrat.

Citit 8146 ori Ultima modificare Luni, 23 Noiembrie 2020 01:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.