Codul fiscal urmează să fie modificat ”în scurt timp”
Foto: mfinante.gov.ro

Codul fiscal urmează să fie modificat ”în scurt timp”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, şi Füsun Aramaz, ambasadorul Turciei la București, au avut recent o întrevedere, în contextul în care, începând de la 1 ianuarie 2021, prin lege, cheltuielile efectuate ca urmare unor tranzacții cu persoane juridice situate în jurisdicții necooperante fiscal sunt nedeductibile la calculul impozitului pe profit. Așa după am arătat în paginile cotidianului nostru, Turcia, partener comercial tradițional al statului român, a fost inclusă în această categorie, figurând în Anexa II din lista UE a jurisdicțiilor necooperante, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene. Întrevederea la care facem referire a avut loc în prezența unor reprezentanți ai oamenilor de afaceri turci, identificându-se necesitatea adoptării imediate a unei soluții fiscale, în contextul în care, pe lângă volumul însemnat al investițiilor, firmele turcești au creat numeroase locuri de muncă în România. Efectele au apărut chiar a doua zi. Vineri, Ministerul Finanțelor a emis un comunicat de presă prin care anunță că legislația va fi modificată, în sensul în care "în scurt timp” să fie modificate prevederile Codului fiscal. Potrivit finanțelor, "modificarea va viza eliminarea prevederii conform căreia statele incluse în Anexa II vor fi considerate drept jurisdicții necooperante în scopuri fiscale, măsură care vine să clarifice, în acest sens, inclusiv tratamentul fiscal aplicat tranzacțiilor efectuate începând cu 1 ianuarie 2021". Totodată, "în baza informațiilor disponibile până acum, niciun alt stat membru nu a adoptat măsuri similare împotriva jurisdicțiilor incluse în Anexa II din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale", se mai arată în comunicatul Ministerului Finanțelor. Ce înseamnă concret "în scurt timp" rămâne de văzut. Iar cât privește tranzacțiile aferente lunii ianuarie, este interesant de aflat care va fi modalitatea de reglementare a acestora. Un ordin de ministru nu poate modifica o lege, iar o ordonanță de urgență nu se aplică retroactiv.

Citit 1169 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Februarie 2021 18:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.