Tot mai greu de găsit noi angajați

Tot mai greu de găsit noi angajați
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Peste 33.000 de joburi noi, 1,1 milioane de aplicări şi 20.000 de noi candidaţi sunt cifrele înregistrate în luna mai pe platforma de recrutare online eJobs.ro, aceasta fiind cea mai bună lună a anului şi a doua din istorie, după ianuarie 2020, potrivit companiei. Evoluția este determinată în principal măsurilor de relaxare şi reluării încrederii angajatorilor în revenirea economică.

"Vedem o intensificare a activităţii în sectoarele care au mers oricum bine în ultimul an, dar şi o revenire a unor domenii care aşteptau semnale de creştere economică, precum HoReCa. În acest caz, ridicarea restricţiilor, dar şi apropierea sezonului estival a crescut semnificativ numărul de locuri de muncă disponibile în piaţă. De altfel, ca şi în cazul IT-ului, şi în ceea ce-i priveşte pe angajatorii din HoReCa, ne aflăm în faţa unei situaţii foarte similare cu realitatea din 2018, 2019: devine foarte greu să găseşti candidaţi în piaţă", a explicat Roxana Drăghici, Head of Sales, eJobs România.

Dintre joburile nou apărute în luna mai, 87 la sută au fost postate de angajatorii din România, 7,8 la sută de cei din străinătate şi 5,2 la sută au fost joburi remote.

Citit 1485 ori Ultima modificare Luni, 07 Iunie 2021 01:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.