Europenii de la ISPA urechesc Primăria

Europenii de la ISPA urechesc Primăria
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Apă-Canal şi firmele care lucrează la reţelele de apă şi de canalizare din Galaţi fac front comun împotriva Primăriei, căreia îi cer să accelereze etapele birocratice ale proiectului ISPA * Locuitorilor le cer înţelegere şi… răbdare *

„Nu poţi să bagi zeci de milioane de euro în pământ fără să faci o gaură”. Astfel şi-a început discursul Werner Michalleck (FOTO, în centru), team leader la IGIP & Carl Bro.

Consorţiul acordă asistenţă tehnică şi supervizează lucrările de extindere şi modernizare a reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare, finanţate de Uniunea Europeană prin Programul ISPA.

Oficialul a făcut apel la înţelegerea gălăţenilor, care de aproape doi ani fac pomelnicul nemulţumirilor provocate de aceste lucrări: trafic de coşmar generat de numeroasele străzi închise, praf, reasfaltări de slabă calitate şi opriri controlate ale alimentării cu apă.

Mesajul de pace lansat de Werner Michalleck către cetăţenii municipiului Galaţi a fost îndulcit de Alain LeFebre, consultant PR în acest proiect.

„Recunoaştem faptul că populaţia se confruntă cu neplăceri din cauza lucrărilor. Oricine ştie că atunci când construieşti îi creezi un deranj vecinului. Totuşi, trebuie să subliniem beneficiile proiectului ISPA, adică îmbunătăţirea calităţii apei potabile şi creşterea performanţelor sistemului de canalizare”, a afirmat Alain LeFebre.

Declaraţiile au fost făcute miercuri, în timpul unei conferinţe pe care cei doi au susţinut-o la sediul Apă-Canal, alături de directorul societăţii edilitare de distribuţie a apei, Gelu Stan.

Primăria bate pasul pe loc

Totodată, oficialii au lansat un avertisment serios în direcţia Primăriei. „Autorităţile locale trebuie să aibă în vedere faptul că, dacă nu termină lucrările la timp, vor plăti de la bugetul local pentru continuarea şi finalizarea lor”, a declarat Werner Michalleck.

Potrivit calendarului stabilit iniţial, extinderea şi modernizarea reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare şi construcţia unei staţii de epurare a apelor uzate trebuie să se încheie până la 31 decembrie 2010.

Pentru că există un risc major ca termenul să fie depăşit, Apă-Canal i-a cerut Uniunii Europene să prelungească durata proiectului cu un an, până la 31 decembrie 2011.

„Dacă nu primim un an de graţie din partea Uniunii Europene, diferenţa de lucrări – circa 8 milioane de euro, au estimat consultanţii – va trebui plătită de Primărie. În plus, pot exista corecţii financiare, adică municipalitatea poate fi obligată să dea înapoi şi banii daţi de UE pentru lucrările care nu au fost încă executate”, a explicat directorul Apă-Canal, Gelu Stan.

Pentru a evita acest scenariu este nevoie ca firmele de construcţii să lucreze mai rapid, dar şi ca municipalitatea să accelereze etapele birocratice ale proiectului. Lentoarea Primăriei împiedică de multe ori desfăşurarea lucrărilor, acuză consultanţii angajaţi în acest proiect.

„Acum, de exemplu, avem două probleme. În primul rând, pentru Staţia de Epurare a fost proiectată o gură de deversare în Siret, însă terenul pentru această gură nu ne-a fost furnizat, iar Staţia de Epurare nu poate fi pusă în funcţiune”.

„În al doilea rând, rezervorul pentru alimentarea cu apă şi asigurarea presiunii în zona Traian Nord a fost proiectat acum trei ani, dar nu ne-a fost dat terenul pe care să-l construim”, a afirmat Werner Michalleck, de la IGIP & Carl Bro Consortium.

Directorul Apă-Canal, Gelu Stan, spune că a făcut „o mulţime” de scrisori către Primărie pentru a obţine cele două terenuri, însă până acum nu s-a întâmplat nimic, deşi soluţii există.

„La gura de deversare în Siret, terenurile sunt proprietate privată. Primăria ar fi trebuit să le dea proprietarilor alte suprafeţe, ea să le preia pe cele de la Siret şi să ne dea undă verde pentru lucrări”, a declarat Gelu Stan.

Problema din Traian Nord are o rezolvare şi mai simplă. „Rezervorul de apă din Traian Nord trebuie amplasat pe un teren care acum aparţine societăţii Transurb, care la rândul ei aparţine Primăriei”, a spus Werner Michalleck.

Interesul şi eforturile locale în scopul accelerării lucrărilor derulate pe proiectul ISPA ar trebui să fie crescute deoarece, chiar dacă UE acceptă prelungirea duratei lucrărilor până în 2011, Primăria tot va scoate bani din buzunar. Câţi – depinde numai de ritmul de lucru.

„Banii de la Uniunea Europeană, cele 40 de milioane de euro, se apropie de final şi trebuie să intrăm în banii Primăriei, 20 de milioane de euro. Aceşti bani sunt împrumutaţi de la Banca Europeană pentru Investiţii şi, imediat ce intrăm în ei, încep să curgă dobânzi. De aceea, interesul este să terminăm lucrările într-un timp cât mai scurt, ca să plătim dobânzi cât mai mici”, a explicat Gelu Stan.

Directorul societăţii Apă-Canal a adăugat că problema terenurilor aşteptate de la Primărie nu este singura care îngreunează avansarea lucrărilor. Firmele de construcţii au şi ele partea de lor de vină. Dar şi partea lor de dreptate, a spus Gelu Stan.

„Firma Sistem Yapi din Turcia, care lucrează la staţia de epurare, a fost nevoită să subcontracteze o parte din lucrări pentru că nu făcea faţă volumului de activitate. Şi consorţiul Soares da Costa-Monteadriano-Vega 93 a subcontractat, dar mai puţin.

E bine că subcontractează pentru că, pe de o parte, banii rămân în ţară şi, de partea cealaltă, termină lucrările la timp. Totuşi, firmele i-au cerut Primăriei un front de lucru mai larg, pentru că multe lucrări se întrepătrund, însă nu au primit”, a afirmat Gelu Stan.

Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco: „Apă Canal e societate în subordinea CL, nu un SRL”

Viceprimarului social-democrat Nicuşor Ciumacenco nu i-au picat deloc bine afirmaţiile directorului Apă Canal: „Dl Stan Gelu, dacă are vreo problemă legată de lucrările ISPA poate veni la Primărie, cum a făcut şi în alte situaţii şi nu cred că e firesc să discutăm prin intermediul presei”.

„Noi dăm drumul să înceapă lucrări atâta timp cât se respectă un program stabilit de comun acord şi cu unitatea de implementare, şi cu Apă Canal, şi cu Poliţia Rutieră, inclusiv cu constructorii şi consultanţii”.

„Nu putem risca să deschidem şantiere în tot oraşul, fără ca a celea care sunt în lucru să nu fie închise şi să respecte un program pe care l-am convenit. Nu deschidem toate străzile!”.

„Pot face menţiunea că intersecţia Traian cu Brăilei era pentru o săptămână şi au trecut mai bine de trei săptămâni de când se lucrează acolo şi încă nu s-a închis. Trebuie să respecte şi programul pe care şi l-au asumat”.

„Dl Stan este directorul Apă Canal, societate în subordinea CL, nu un SRL, nu poate lua decizia să se oprească lucrările pentru că nu ştiu ce s-a întâmplat”, a declarat Ciumacenco. (Anca Melinte)

Viceprimarul Mircea Cristea: „Nu am auzit în viaţa mea o tâmpenie mai mare”

Acesta a fost comentariul viceprimarului Mircea Cristea, la reproşurile pe tema ISPA:

„Am un an şi ceva de când nu mai sunt la curent cu lucrările ISPA, dar asta cu străzile… Nu am auzit în viaţa mea o tâmpenie mai mare, că a blocat Primăria străzile... Adevărul este că pe străzile pe care se desfăşoară lucrările ISPA, nu ai loc să treci de praful scos de cât se lucrează acolo…”.

Cristea a recunoscut însă că există o problemă cu un teren privat, pe care ar trebui să treacă conductele către staţia de epurare:

„Este o bucăţică de teren între banda transportoare şi Siret. Acolo avem proprietari mai dificili; noi avem nevoie de 400 de mp, ei vor să ne vândă 5.000 de mp cu preţ cât casa…”. (Maria Măndiţă)

Citit 1619 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.