Spărgătorul de gheață "Nuyina" a ajuns în Australia
Foto: Australian Antarctic Division

Spărgătorul de gheață "Nuyina" a ajuns în Australia
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Spărgătorul de gheață "Nuyina", construit la Galați pentru Divizia Antarctică Australiană, a ajuns în portul Hobart (Tasmania), după o călătorie de 24.000 de kilometri, ce a marcat primul voiaj al navei, din Marea Nordului până în mările emisferei sudice. Considerată cea mai avansată navă pentru explorări antarctice din lume, "Nuyina" este parte a unui program științific al guvernului australian, în valoare de aproape 2 miliarde de dolari.

Spărgătorul de gheaţă "Nuyina" este cea mai complexă navă construită în ultimele decenii de navaliştii gălăţeni. Menirea ei este de a o înlocui în misiunile antarctice pe veterana ghețurilor sudice - "Aurora Australis", ce a susținut până nu demult activitatea bazelor științifice australiene din Antarctica.

Contractul pentru construirea la SN Damen Galați a spărgătorului de gheaţă destinat Diviziei Antarctice Australiene a fost semnat între reprezentanţii guvernului australian, contractorul britanic SERCO şi Grupul Damen, în aprilie 2016, iar lucrările efective au început în 2017.

Termenul de finalizare era 2020, dar pandemia de COVID-19 a afectat fluxurile de livrări de echipamente și deplasările echipelor de specialiști din industria navală, astfel că, în luna august 2020, pentru punerea în funcțiune a echipamentelor (commissioning) și efectuarea probelor în Marea Nordului, "Nuyina" a fost mutat la SN Damen Vlissingen.

La 1 septembrie 2021, după parcurgerea testelor tehnice, spărgătorul de gheață "Nuyina" și-a început lungul marș de o lună și jumătate, străbătând 24.000 de km spre portul Hobart (Tasmania), acolo unde se află sediul Diviziei Antarctice Australiene.

În mod normal, sosirea spărgătorului de gheață "Nuyina", așteptată cu atâta nerăbdare de toți australienii, ar fi trebuit marcată printr-o grandioasă sărbătoare publică, însă măsurile de carantină impuse în Tasmania din cauza pandemiei au dus, spre regretul general, la anularea acesteia. În ciuda "blocadei" impuse de coronavirus, sosirea "Nuyinei" pe râul Derwent, prin care se ajunge la docurile din Hobart, a fost imposibil de ratat. Colosul, cu o lungime de 160 de metri și înalt de 50 de metri, și-a făcut intrarea maiestuoasă în portul Hobart, stârnind entuziasmul celor care i-au salutat trecerea.

Directorul Diviziei Antarctice Australiene, Kim Ellis, s-a declarat încântat și ușurat când a văzut că "nava-amiral" a explorărilor antarctice a sosit cu bine acasă, după îndelungatul proces de realizare. "După 10 ani de planificare, proiectare și construcție, a vedea Nuyina intrând în portul său natal este cu adevărat un moment istoric", a spus dl Ellis. "Cu toate acestea, acum este doar începutul călătoriei pentru Nuyina. Acum se va lansa într-o perioadă de noi probe a echipamentelor și încercări de gheață, înainte de a se integra oficial în programul de 30 de ani de serviciu pentru programul antarctic australian", a precizat acesta.

Ministrul australian al Mediului, Sussan Ley, a declarat că "Nuyina" a consolidat statutul de "poartă" spre Antarctica de Est a portului Hobart și va avea un rol important în viitoarele activități științifice. "Nava va fi o parte spectaculoasă a peisajului local și, cu cât australienii vor afla mai multe despre capacitățile sale, cu atât vor fi mai uimiți", a arătat ministrul Sussan Ley.

Spărgătorul de gheață "Nuyina" este capabil să facă față unor ghețuri groase de până la 1,65 metri și să ducă la îndeplinire cele mai complicate misiuni de aprovizionare a stațiilor permanente de cercetare australiene cu mărfuri, echipamente și personal. Dar, dincolo de asta, va avea la bord laboratoare științifice și birouri de cercetare pe o suprafață de 500 de metri pătrați. Nava este capabilă să asigure la bord toate condițiile necesare pentru 170 de persoane - membri ai echipajului și cercetători - pe parcursul unor expediții de până la trei luni pe mare.

Printr-un mesaj special, însuși prim-ministrul Australiei, Scott Morrison, a ținut să ureze vânt din pupa navei "Nuyina". "Odată cu viitoarele echipaje și expediționari pe care îi va lua la bord, <Nuyina> va purta toate descoperirile din trecut, întrebările de azi și visele pentru viitor. Vă doresc mări calme și cer senin!", a spus prim-ministrul Scott Morrison.

Prima misiune a "Nuyinei" va fi în luna decembrie, când în cadrul unor noi teste pe mare va asigura primele aprovizionări cu combustibil și echipamente pentru bazele australiene din Antarctica. În viitor, în funcţie de programele ştiinţifice, spărgătorul de gheaţă "Nuyina" va executa misiuni ce pot dura şi câteva luni, pe perioada unui întreg sezon antarctic.

Citit 2261 ori Ultima modificare Miercuri, 27 Octombrie 2021 23:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.