Euro, covrigii şi ciocolata

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Undă verde pentru firmele ce vor să dezvolte afaceri în industria alimentare, domeniul forestier şi cel al biocombustibililor *

Gălăţenii care vor să se lanseze sau să dezvolte afaceri cu tăiţei, covrigi şi chiar cuşcuş au acum undă verde de la Ministerul Agriculturii. Mai exact, s-a dat startul în întocmirea de proiecte pe Măsura 1.2.3. (schema de ajutor de stat nr.N 578/2009), prin care se pot obţine fonduri nerambursabile pentru proiecte cu valoare de până la 3 milioane de euro.

„Această măsură urmăreşte stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii pentru procesarea produselor agricole şi forestiere. Volumul sprijinului ce poate fi obţinut este de 50 la sută din totalul cheltuielilor aferente proiectelor pentru IMM-uri şi de 25 la sută din totalul cheltuielilor aferente pentru Întreprinderile Mari. Odată pregătite, proiectele se vor putea depune pe tot parcursul lunii iulie”, a declarat Violeta Nanu, directorul coordonator al DADR Galaţi.

În ceea ce priveşte industria alimentară, firmele pot depune proiecte legate atât de produsele de panificaţie, cât şi de cele ale produselor zaharoase, lapte praf, îngheţată, alimente dietetice etc.

De asemenea, pentru cei interesaţi, alte domenii finanţate prin Măsura 1.2.3. sunt „Prelucrarea primară a produselor forestiere” (exploatarea forestieră, colectarea şi ambalarea ciupercilor de pădure, fructe de pădure etc.) şi „Producerea şi utilizarea biocombustibililor” (biodisel şi bioetanol pentru transport).

„În categoria investiţiilor eligibile intră construcţia sau modernizarea unor spaţii de producţie, depozite frigorifice, achiziţionarea de maşini şi echipamente, mijloace de transport, laboratoare etc. Şi, ceea ce nu este deloc de neglijat, pot primi finanţare şi afacerile aflate abia la început (start-up)”, a precizat directorul DADR Galaţi.

Chiar şi în aceste condiţii, nu trebuie însă trecut cu vederea că, pentru a primi finanţare, firmele trebuie să se dovedească a fi serioase, respectiv să nu se afle în procedură de executare silită sau să nu înregistreze debite la bugetul de stat.

Citit 1167 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.