"Ultimatum" pentru Naval Group și SN Constanța, în dosarul corvetelor

"Ultimatum" pentru Naval Group și SN Constanța, în dosarul corvetelor
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Dosarul corvetelor multifuncționale pentru Forțele Navale Române, de care este interesat și SN Damen Galați, se apropie de un deznodământ. Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a dat termen asocierii Naval Group - SN Constanța până la sfârșitul lunii aprilie, să se decidă dacă are sau nu capacitatea de a onora acest contract.

Răbdarea Ministerului Apărării pare a fi ajuns la limită, după tergiversările fără sfârșit în semnarea contractului de către Șantierul Naval Constanța și Naval Group, cei care, după parcurgerea procedurii unei licitații publice, și-au adjudecat, în 2019, contractul corvetelor, cu o ofertă de 1,2 miliarde de euro. Câștigătorii au reușit să devanseze oferta Grupului Damen, de 1,25 miliarde de euro, care ar fi însemnat construirea navelor la Galați.

Însă dincolo de asta, pare tot mai evident că asocierea Naval Group și SN Constanța nu are capacitatea - nici în plan tehnic, nici ca resurse umane - de a îndeplini condiția de bază a contractului, respectiv, ca navele să fie construite în România. Plus că s-a solicitat o "flexibilizare" a unor clauze din cadrul contractului, care ar fi depășit cadrul legal stabilit în cadrul licitației.

În acest context, ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat pentru Profit News, că România nu mai are răbdare în privința celor patru corvete pe care se străduiește, de mai bine de patru ani, să le cumpere. De asemenea, ministrul a subliniat că ultima prelungire de două luni expiră luna viitoare.

"Din păcate, de mai bine de patru ani, avem procese, apoi o perioadă de negociere foarte lungă. E o asociere dintre români și francezi care, după cum văd în ultima vreme, nu funcționează foarte bine. La cererea celor doi asociați, am mai făcut o prelungire de două luni. În foarte scurt timp, însă, la finalul lunii următoare, va trebui să vedem dacă, într-adevăr, cei care au câștigat această licitație sunt în stare să prezinte o ofertă viabilă pentru noi, dacă nu, va trebui să căutăm o altă soluție", a declarat ministrul Dîncu.

Între membrii asocierii au apărut disensiuni, inclusiv din cauză că francezii de la Naval Group nu s-au grăbit cu investițiile de zeci/sute de milioane de euro ce ar permite retehnologizarea SN Constanța în sensul creșterii capacității de a construi nave militare.

Pe căi diplomatice, Guvernul francez a încercat să mențină în viață acest contract. Coincidență, Franța a devenit brusc interesată să susțină flancul estic al NATO, inclusiv prin trimiterea de trupe în România. De asemenea, în aprilie, în Franța, sunt și alegeri prezidențiale, iar un nou contract pierdut de Naval Group n-ar da bine pentru președintele Macron, după ce Australia a reziliat "contractul secolului" pentru construirea unor submarine. În aceste condiții, fie și din curtoazie diplomatică, sunt explicabile prelungirile pe care MApN le-a tot acordat asocierii Naval Group - SN Constanța pentru a semna contractul.

Lucrurile nu pot fi totuși prelungite la nesfârșit, în condițiile în care interesele de securitate ale României la Marea Neagră sunt periclitate - avem deja un război în vecinătatea noastră! - din cauza nederulării acestui contract. La momentul actual, Forțele Navale ar fi trebuit să intre deja în posesia a cel puțin o corvetă... În plus, programul cuprindea și modernizarea celor două fregate existente, "Regina Maria" și "Regele Ferdinand".

"O altă soluție", în sensul celor declarate de ministrul Vasile Dâncu, ar fi atribuirea contractului următorului participant calificat în cadrul licitației, SN Damen Galați, care, de altfel, e singurul care în ultimii 30 de ani a construit nave militare în România și are capacitatea de a îndeplini din toate punctele de vedere condițiile MApN. Pe de altă parte, MApN ar putea apela și la un contract de tip "Guvern la Guvern" (G2G), situație în care, de asemenea, Franța este foarte interesată. În ce condiții și dacă navele militare ar mai fi construite în România e o altă poveste.

Citit 3406 ori Ultima modificare Duminică, 27 Martie 2022 20:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.