Coșul minim pentru un trai decent

Coșul minim pentru un trai decent
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulţi şi doi copii, pentru luna septembrie 2022, este de 8.659 de lei pe lună, faţă de 7.233 de lei în septembrie 2021, în creştere cu 19,7 la sută, arată datele Fundaţiei Friedrich Ebert România şi Syndex România.

Potrivit raportului "Coşul minim de consum lunar pentru un trai decent pentru populaţia României", valoarea coşului pentru o familie formată din doi adulţi şi un copil este de 7.112 lei pe lună, pentru o familie de doi adulţi fără copii este de 5.322 de lei pe lună, iar pentru o persoană adultă singură este de 3.275 de lei pe lună. Recalcularea valorii coşului s-a realizat în baza indicilor de preţuri comunicaţi de INS pentru luna septembrie 2022, raportat la luna septembrie 2021.

Rezultatele acestei cercetări ar trebui să constituie o nouă etapă în discuţia despre resursele necesare pentru traiul populaţiei în România, nu atât datorită reînnoirii conceptului mai vechi de coş minim de consum, cât mai ales datorită sublinierii explicite a noţiunii de nivel de trai decent şi a cheltuielilor care trebuie acoperite pentru ca populaţia României să îşi poată asigura un asemenea nivel de trai.

Citit 1255 ori Ultima modificare Joi, 20 Octombrie 2022 22:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.