Euro a scăzut de la începutul anului cu 2,6 bani

Euro a scăzut de la începutul anului cu 2,6 bani
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

     Raportul euro/leu a avut o evoluție stabilă pe parcursul săptămânii trecute, cursul mișcându-se într-un culoar de circa un ban, fără ca piața să fie influențată de faptul că României i s-a refuzat intrarea în spațiul Schengen. Se continuă astfel tendința conturată la începutul anului, când media a fost de 4,9474 lei. La aprecierea leului contribuie, într-o anumită măsură, și plasamentele în titluri de stat ale străinilor, care măresc astfel oferta de valută. Pe de altă parte, Finanțele au o mare „foame” de împrumuturi. Numai în cursul acestei săptămâni a programat patru licitații cu diverse scadențe, cea mai lungă în 2032, care au o valoare de 460 milioane de lei fiecare În regiune, cea mai bună evoluție o are coroana cehă, care s-a apreciat cu peste 2%, în timp ce zlotul polonez a pierdut 1,9%. Cea mai slabă evoluție o are forintul maghiar, care s-a depreciat cu peste 10%. Cursul euro a scăzut la începutul perioadei la 4,9126 lei, minimul ultimelor trei săptămâni, pentru a crește la finalul ei la 4,9211 lei. Cotațiile au scăzut vineri pe piața asiatică până la 4,90 lei, dar au crescut pe segmentul local la 4,916 – 4,924 lei, cu închiderea la 4,922 lei. Evoluția cursului este influențată de uriașul deficit de cont curent, adâncit de apetitul românilor pentru produsele din import, dar și deciziile de politică economică și fiscală. Nivelul apetitului pentru risc din piețele internaționale, „reglat” de deciziile Fed, și tensiunile geo-politice din regiune sunt printre principalii factori de risc externi.

     Ritmul de scădere al dobânzilor interbancare s-a temperat în ultimele ședințe, după ce indicii ROBOR au alunecat spre și chiar sub nivelul dobânzii la care se pot împrumuta pe termen scurt băncile de la BNR (rata lombard). În acest moment indicii se situează la valori comparabile cu cele din urmă cu aproape cinci luni. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut la sfârșitul perioadei de la 7,71 la 7,70%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât vineri de la 7,93 la 7,91%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a alunecat de la 8,20 la 8,16%.

     Perechea euro/dolar a fluctuat pe parcursul perioadei între 1,0443 și 1,0588 dolari și a închis vineri pe piețele americane la 1,0534 dolari. Investitorii așteaptă săptămâna aceasta deciziile de politică monetară ale Rezervei Federale americane, ale BCE și ale Băncii Angliei, astfel că datele fundamentale publicate în ultimele zile, precum creșterea indicelui care măsoară sentimentul consumatorilor americani, calculat de Universitatea din Michigan, nu au influențat cotațiile. În ultimele zile, euro testează depășirea pragului de 0,99 franci, iar media monedei elvețiene a fluctuat între 4,9667 și 4,9963 lei. Cursul lirei sterline a scăzut de la 5,7178 la 5,6911 lei și a încheiat perioada la 5,7073 lei.

     Vineri, metalul galben a crescut la 1.790 – 1.805 dolari/uncie, iar prețul gramului de aur a urcat la 268,9159 lei. După o scădere la circa 16.740 dolari, bitcoin a crescut duminică dimineață la 17.125 – 17.199 dolari. Ether se tranzacționa între 1.266 și 1.278 dolari.

Citit 788 ori Ultima modificare Duminică, 11 Decembrie 2022 13:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.