Anchetă la ANIF, în cazul „Porumbul de pe dig”

Anchetă la ANIF, în cazul „Porumbul de pe dig”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Doi angajaţi ANIF - un cantonier şi un inspector de zonă - sunt anchetaţi disciplinar după ce primul a cultivat porumb şi lucernă pe un dig de la Frumuşiţa * Conducerea ANIF susţine, însă, că şi populaţia îşi bate joc de construcţiile hidrotehnice * Tot la Frumuşiţa, localnicii şi-au amenajat ferme de animale pe diguri *

După ce „Viaţa liberă” a dezvăluit, săptămâna trecută, că un cantonier al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) a cultivat porumb pe digul de pe cursul pârâului Chineja, instituţia a demarat o anchetă şi – surpriză! – a descoperit că, alături, angajatul cultivase şi lucernă.

„Referitor la cele sesizate de dumneavoastră, noi am trecut la verificare. Într-adevăr, acolo au fost înfiinţate două culturi: una de porumb şi alta de lucernă”, ne-a declarat, ieri, inspectorul-şef Liviu Baltagă (FOTO 1) de la Unitatea de Administrare Galaţi Sud a Sucursalei Teritoriale Moldova Sud a ANIF.

Culturile se află la kilometrul 19+100 al digului de pe cursul pârâului Chineja şi au fost înfiinţate chiar de omul însărcinat de ANIF cu paza construcţiei hidrotehnice. Este vorba de cantonierul Marin Graur, din comuna Frumuşiţa. Omul, care lucrează în sistem dinainte de Revoluţie, riscă cel puţin o mutare disciplinară. Pedeapsa va fi stabilită de o comisie special constituită pentru a ancheta acest caz.

„Este stabilită o comisie care analizează faptele menţionate de dumneavoastră şi care va lua măsuri, în funcţie de prevederile Codului Muncii şi de Regulamentele de Ordine Interioară. Cantonierul nostru din Frumuşiţa, Marin Graur, va fi transferat la un alt punct de lucru, spre a asigura paza şi integritatea la o staţie de irigaţii care nu funcţionează, din Frumuşiţa sau din Schela. Alte sancţiuni vor fi stabilite de comisie, în funcţie de gravitatea faptelor şi de abaterile pe care salariatul le-a avut în trecut”, a afirmat inspectorul-şef Liviu Baltagă.

În atenţia comisiei de anchetă se află, însă, şi un inspector de zonă, care ar fi trebuit să sesizeze culturile înfiinţate pe dig de cantonierul din Frumuşiţa.

„Vina nu este numai a cantonierului. Avem personal care răspunde de amenajările noastre de îmbunătăţiri funciare, avem inspectori de zonă, care ar fi trebuit să verifice şi să sesizeze imediat această faptă. Ei ştiu regulamentul de exploatare mai bine decât cantonierii, ştiu prevederile legale. În cazul de faţă, este vorba de inspectorul  de zonă Ioan Dumitru Viorel, care răspunde de localităţile Frumuşiţa, Folteşti, Măstăcani şi Vlădeşti. Comisia analizează şi activitatea dumnealui”, a spus inspectorul-şef Liviu Baltagă.

Potrivit aceleiaşi surse, eventualele sancţiuni pe care comisia le va stabili faţă de cei doi angajaţi vor fi puse în aplicare de la 1 septembrie.

Digurile, luate la mişto

Deşi cantonierul Marin Graur din Frumuşiţa a arat şi a cultivat cu porumb şi lucernă digul ANIF de pe cursul pârâului Chineja, conducerea instituţiei a apreciat că stabilitatea digului nu a fost pusă în pericol. „Totuşi, acele culturi nu trebuia să existe”, a recunoscut inspectorul-şef Liviu Baltagă.

Oficialul a afirmat, însă, că şi localnicii îşi bat joc de construcţiile hidrotehnice din zonă. „Un dig există şi pe celălalt mal al pârâului Chineja. Acela nu este, însă, administrat de noi, ci de Primărie. Acolo, locuitorii din Frumuşiţa au înfiinţat, pe lungimi mult mai mari, culturi de porumb şi lucernă (FOTO 2). Mai mult, localnicii au amenajat pe dig stâne de oi”, a declarat şeful Unităţii de Administrare Galaţi Sud a Sucursalei Teritoriale Moldova Sud a ANIF.

Potrivit lui Liviu Baltagă, localnicii nu s-au oprit aici. Ei au săpat taluzurile de scurgere a apelor pluviale şi au luat pământ galben, pentru case.

Asemenea fapte nu se petrec doar la Frumuşiţa, ci în întreg judeţul. Anul trecut, de exemplu, ANIF a dat o mulţime de avertismente în mediul rural pentru că oamenii au înfiinţat culturi inclusiv în zona de protecţie împotriva inundaţiilor, blocând căile de acces utilizate de echipele ANIF care merg periodic pe diguri şi pe canale, pentru a le monitoriza şi a le întreţine.

Un singur gălăţean a fost amendat în 2009. Omul, din comuna Smârdan, a vrut să-şi facă o priză de captare a apei, cu motopompă, pe un canal magistral. ANIF a interzis lucrarea şi l-a sancţionat cu amenda minimă prevăzută de legislaţia din domeniul funciar – 5.000 de lei.

Citit 2769 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.