Mii de controale, amenzi de milioane

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În primele opt luni din acest an (ianuarie-august), comisarii Gărzii Financiare – Secţia Galaţi au organizat şi au pus în operă, conform tematicii specifice, 2.108 controale la societăţi comerciale din judeţ.

Acţiunile de control s-au soldat, acolo unde a fost cazul, adică la agenţii economici nonconformişti, cu sancţiuni. Mai exact, comisarii Gărzii Financiare au aplicat un număr de 1.122 de amenzi, a căror valoare totală se ridică la 2.431.253 de lei.

Din datele pe care le-am obţinut de la conducerea instituţiei gălăţene de control financiar-fiscal rezultă că până acum deja a fost încasată contravaloarea unui număr de 983 de amenzi, în valoare de 1.254.736 de lei, adică mai bine de jumătate din contravaloarea totală.

Citit 764 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.