Porturile gălăţene au ieşit… la mal

Porturile gălăţene au ieşit… la mal
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* După o perioadă în care porturile se întrebau dacă vor mai supravieţui, în prezent tranzitul de marfă este chiar mai mare decât înainte de izbucnirea crizei * Traficul de marfă prin porturile Dunării maritime a ajuns, de la începutul acestei luni, a sărit de cota de 543.000 tone marfă, cu peste 200.000 tone peste estimările iniţiale * Fluxurile de marfă s-au revigorat odată cu reluarea activităţii economice la o serie de mari întreprinderi *

Traficul general de mărfuri a debutat în forţă în luna septembrie prin porturile dunărene. Potrivit datelor furnizate de APDM Galaţi, prin porturile Dunării Maritime au trecut în primele două săptămâni ale acestei luni 543.138 tone marfă. Dacă se păstrează acest trend, până la sfârşitul lunii s-ar putea depăşi pragul de un milion de tone marfă transportate, în condiţiile în care APDM Galaţi miza pentru această lună pe o cantitate de marfă de 657.000 tone!

„Încă din lunile de vară a început să se contureze o tendinţă ascendentă a traficului de mărfuri. Punctele forte sunt transporturile de materii prime destinate combinatului siderurgic ArcelorMittal ce tranzitează Portul Mineralier. Tot la Galaţi, prin Portul Docuri, s-a mai revigorat tranzitul de cereale, iar la Tulcea s-au reluat transporturile de bauxită pentru fabrica de alumină”, ne-a explicat directorul general al APDM Galaţi, Mihai Ochialbescu.

Prin portul Galaţi au trecut în această lună 294.776 tone marfă, în timp ce prin portul Brăila au tranzitat 158.065 tone marfă, iar prin porturile tulcene s-ajuns la 90.297 tone.

Portul Comercial, încă „pe uscat”

Dintre porturile gălăţene, grosul a revenit Portului Mineralier, cu un trafic general de 248.663 tone marfă tendinţa fiind ca în această lună să fie depăşite cam cu 25 la sută previziunile iniţiale. Ceva avânt a prins şi Portul Docuri, cu un transport de marfă în această lună de 33.121 tone.

Lucrurile merg ceva mai greu în Port Bazinul Nou, unde traficul general de marfă a fost de doar de 10.897 tone, în condiţiile în care se miza pentru această perioadă pe un trafic de aproximativ 16.000 tone.

În ce priveşte Unicom Oil Terminal, acesta a ajuns la transporturi totalizând 2.095 tone. Portul Comercial Galaţi este singurul care nu a reuşit să-şi treacă în palmares nici măcar un gram de marfă tranzitată.

Acest lucru se datorează în principal blocării danelor 18-21 de către epava navei „Transilvania”. Cum însă lucrările de ranfluare par a se apropia de un final, nu ar fi exclus ca, după foarte mult timp, în lunile următoare să vedem şi primele nave care trec prin acest port.

Ce a fost mai greu a trecut

Una peste alta, prin porturile administrate de APDM Galaţi au tranzitat de la începutul anului peste 7,7 milioane de tone marfă în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă a anului trecut, nu s-a reuşit să se atingă nici măcar cota de 4,5 milioane tone marfă.

„Se pare că, odată cu reluarea unor activităţi economice în anumite întreprinderi, şi perioada mai grea pentru porturile dunărene a fost depăşită. În prezent, nu numai că traficul este mult mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar a ajuns la acelaşi nivel, ba poate uşor mai mare decât cel de dinainte de izbucnirea crizei. Desigur, porturile dunărene mai au destul până să ajungă la nivelul de operare de altădată, însă decât rău cu rău, mai bine rău fără de rău”, a apreciat directorul APDM Galaţi, Mihai Ochialbescu.

Acesta a precizat că pentru atragerea unor noi fluxuri de marfă este nevoie de o modernizare a infrastructurii portuare şi de punerea în practică, la nivel naţional, a unor strategii care readucă zona Galaţi – Brăila în interesul marilor transportatori. Aici nu este numai vorba de transportul pe apă, ci şi de interconectivitatea acestuia cu transporturile rutiere şi cele pe calea ferată.

În transporturile pe Dunăre, supremaţia este deţinută de navele fluviale. De exemplu, de la începutul acestei luni, prin porturile APDM Galaţi au trecut 259 de nave fluviale, în timp ce navele maritime au fost doar în număr de 31. Dacă ar fi să ne limităm la porturile gălăţene, acestea au fost tranzitate de 22 de nave maritime şi 120 de nave fluviale.

Balanţa este înclinată decisiv spre navele fluviale de navele având ca destinaţie Portul Mineralier, în această lună, de exemplu, fiind în număr de 101, în timp ce doar 10 au fost nave maritime.

Citit 1465 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.