Amenzi şi recomandări pentru ArcelorMittal

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi a prezentat, de curând, în cadrul Comisiei de Dialog Social, un raport care face referire la verificarea modului în care sunt exploatate şi întreţinute echipamentele şi utilajele aflate sub incidenţa ISCIR la combinatul siderurgic gălăţean ArcelorMittal.

Concluziile verificărilor făcute de către inspectorii de muncă gălăţeni în perioada 11 - 13 octombrie şi prezentate de curând Comisiei arată că există anumite nereguli care ar trebui remediate urgent.

Mai exact, cei de la ITM susţin că au încheiat opt procese verbale de control, fiind consemnate 78 de constatări şi 16 neconformităţi, pentru eliminarea cărora au fost impuse 23 de măsuri cu termene clare, iar în urma verificărilor au fost deja aplicate patru sancţiuni contravenţionale şi s-a impus oprirea unui pod rulant până la remedierea defecţiunilor.

Controalele nu au vizat doar felul în care funcţionează podurile rulante, macaralele portal, automacaralele şi grinzile rulante sau troliile şi electroplanele (utilaje pentru care se impune autorizare ISCIR), ci au impus şi realizarea unor chestionare la care au răspuns muncitorii care manevrează aceste utilaje.

În final, concluziile au fost că există unele deficienţe care privesc starea tehnică a maşinilor, modul în care sunt exploatate acestea, dar şi termenele la care se fac revizii şi autorizări pentru funcţionarea lor.

Potrivit inspectorului-şef al ITM Galaţi, Ionel Petrea, în acest an nu s-a înregistrat la ArcelorMittal Galaţi niciun accident de muncă din cauze ce ţin de starea echipamentelor aflate sub incidenţa ISCIR, dar că pentru prevenirea unor astfel de evenimente şi pentru siguranţa salariaţilor trebuie remediate neconformităţile constatate şi păstrat un dialog permanent între reprezentanţii conducerii şi cei ai salariaţilor.

Citit 1191 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.