De mâine se vor vinde doar ”țigări anti-incendiu”!

De mâine se vor vinde doar ”țigări anti-incendiu”!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Conform noilor norme europene de siguranță, pe piață nu se vor mai vinde decât țigările care se sting automat când sunt lăsate nesupravegheate * Anul acesta, 162 de incendii au fost provocate de țigări la Galați * Inspectorii OJPC vor căuta ”cu lanterna” țigările neconforme sau contrafăcute *

Tutungeriile gălățene vor fi obligate de mâine să vindă doar ”țigări anti-incendiu”, în acord cu noile măsuri de siguranță luate la nivelul comunitar, măsuri publicate în Jurnalul Oficial al UE. Chiar dacă țigările care… nu ard par cel puțin ciudate, în fapt e vorba de țigările care se sting automat când sunt lăsate nesupravegheate. Noile tipuri de țigarete sunt deja prezente pe piață, dar mai rămâne problema stocurilor. Cert este că magazinele care mai au încă țigări ”vechi” ar face bine să scape cât mai repede de ele, pentru că inspectorii OJPC Galați, înarmați cu niște ”lanterne” speciale, cu infraroșu, vor face verificări în teren pentru identificarea țigărilor neconfome cu normele europene.

Viața ca un fum
Țigările lăsate nesupravegheate reprezintă una dintre cauzele principale ale incendiilor soldate cu decese în Europa, inclusiv în România. Dovezile arată că numărul de decese poate fi redus cu peste 40 la sută prin introducerea țigărilor cu ”capacitate redusă de incendiere” (CRC). Chiar dacă noile norme par a fi ”un moft”, realitatea la nivelul UE este un argument puternic. ”Datele din statele membre care acoperă perioada din 2003 până în 2008 arată că, în UE, din cauza țigărilor se produc peste 30.000 de incendii în fiecare an, cu peste o mie de decese și peste 4.000 de vătămări”, se arată într-un comunicat de presă remis redacției de Reprezentanța Comisiei Europene la București. Dacă ar fi să ne limităm numai la Galați, potrivit datelor furnizate Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), numai în 2011 țigările lăsate nesupravegheate au fost cauza a nu mai puțin de 162 de incendii – 22 în gospodării, 79 în unități de administrație publică, 14 în unități economice, 47 pe miriști și chiar într-un mijloc de transport. În incendiile din Galați și-au pierdut în acest an viața 16 persoane. 

Principiul de funcționare
Cum funcționează, de fapt, țigările ”anti-incendiu”? Fabricanții de hârtie pentru țigări și-au schimbat producția în sensul introducerii a două inele de hârtie mai groasă în două puncte de-a lungul țigării. Dacă țigara este lăsată nesupravegheată, tutunul care arde ajunge la unul dintre aceste inele și ar trebui atunci să se stingă, pentru că inelul restrânge alimentarea cu aer și, implicit, oxigenul necesar arderii. O țigară CRC reduce timpul de ardere, micșorând astfel șansa de a aprinde mobila, lenjeria de pat sau alte materiale. Conform testelor, trei din patru țigarete care nu sunt fumate activ ar trebui să se stingă singure. Noile strandarde au fost întocmite în conformitate cu Directiva privind siguranța generală a produselor. Cu toate acestea, comisarul UE pentru sănătate și consumatori, John Dalli, a precizat: ”Nu există o țigară sigură și, evident, cel mai sigur este să nu fumezi deloc! Dar, dacă oamenii ale să fumeze, noile standarde care urmează să intre pe deplin în vigoare vor obliga companiile de tutun să producă numai țigări cu capacitate redusă de incendiere și vor proteja, potențial, sute de cetățeni față de acest pericol de incendiu.”

Costuri suplimentare
Marii producători au trecut deja la producția noilor țigarete și dau asigurări că standardele nu vor afecta gustul, aroma sau consistența tutunului. Un exemplu în acest sens este producătorul JTI, care pune pe piață, începând cu 1 octombrie, doar țigarete conforme noilor standarde. Ce-i drept, implementarea noilor standarde presupune eforturi logistice și costuri suplimentare de producție. ”Vorbim aici despre toți producătorii de produse din tutun și despre toate cele 27 de state membre UE, care se aprovizionează în principal de la un singur furnizor de fârtie, o companie americană, iar această hârtie este mai scumpă decât foița folosită anterior. Nu putem preciza în acest moment dacă aceste elemente se vor reflecta și în prețul final al produselor”, a declarat pentru ”Viața liberă” Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI România.

De la ”glumă” la control
În chioșcurile gălățene care vând țigări, noile norme europene sunt lăsate în seama producătorilor. ”Am auzit și noi de țigările astea noi, dar prima dată am crezut că este o glumă. Dar asta cred că ține de cine le face, noi doar le vindem. Avem contract cu distribuitori autorizați, așa că nu cred că vom avea probleme. Stocuri nu prea avem, că nu luăm cantități foarte mari, iar țigările se vând destul de repede”, ne-a spus una dintre vânzătoare. În ce-i privește pe retailerii mai mari, ei au fost sfătuiți de producători să lichideze stocurile vechi după metoda ”first in, first out”.
Unele incertitudini privind aplicarea noilor reglementări sunt date de faptul că legislația românească este încă ambiguă, în sensul că nu există încă o hotărâre de guvern, un ordin referitor la standardizare clar publicat în Monitorul Oficial. Producătorii și distribuitorii de țigări au primit, totuși, o notificare privind noile norme ce vor fi aplicate de mâine din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Producătorii tind să considere că mai potrivită ar fi fost fixarea unei perioade de tranziție, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în cazul becurilor incandescente, a brichetelor sau chiar a sistemului de pictograme de pe pachetele de țigări.
Directorul OJPC Galați, Aurel Panfile, nu exclude demararea unor controale pe linia siguranței țigărilor chiar de săptămâna viitoare, dar el a precizat că noile măsuri sunt și în favoarea producătorilor, deoarece sunt limitate posibilitățile de contrabandă sau contrafacere: ”Stocuri mari nu cred că mai există, marii distribuitori au cam trecut deja pe noile norme. S-ar putea în unitățile mai mici să fi rămas unele stocuri… Pentru controale avem niște lanterne speciale, cu infraroșu, cu care se pun în evidență o serie de elemente și cu ajutorul cărora putem identifica țigările produse după noile standarde. Cu aceste elemente de identificare vor fi și mai greu de falsificat, iar țigaretele ilegale vor fi mai ușor de depistat.”

Citit 3162 ori Ultima modificare Miercuri, 16 Noiembrie 2011 10:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.