Euro a revenit la 5,05 lei. Scepticism general în piaţă

Euro a revenit la 5,05 lei. Scepticism general în piaţă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dealerii bancari sunt sceptici în privința modului în care va evolua inflația, după valul de majorări de taxe și accize care vor fi impuse de noua coaliție de guvernare, astfel că leul nu a profitat de reducerea aversiunii față de risc.

O opinie asemănătoare există și în rândul mediului de afaceri, care se va confrunta cu scăderea consumului, principalul motor al dezvoltării economiei românești, dar și printre investitori, care așteaptă acțiuni clare din partea guvernului în privința tăierii costurilor la nivelul administrației centrale și locale.

În aceste condiții, cursul euro a crescut de la 5,0453 la 5,0522 lei, chiar dacă în această perioadă, una în care oferta comercială este mai mare, companiile pregătindu-se să achite taxele și impozitele la bugetul de stat, ar fi trebuit să vedem o scădere a euro. Astfel, tranzacțiile se realizau în culoarul 5,046 - 5,053 lei.

Pe de altă parte, este posibil ca banca centrală să nu fie de acord cu revenirea euro sub pragul de 5 lei, pentru a asigura intrări mai mari la buget și a începe cumpărările de valută din piață, pentru a reface rezerva, după ce a vândut în luna mai peste 6 miliarde de euro, pentru a încetini deprecierea leului. Reamintim că după primul tur al alegerilor prezidențiale, când euro a depășit pragul de 5 lei, au apărut prognoze care indicau o depreciere a cursului la peste 5,5 lei și se anunţa posibilitatea atingerii pentru scurt timp a pragului de 6 lei.

Chiar dacă BNR a injectat lunea aceasta în piața monetară aproape 21,6 miliarde de lei, indicii ROBOR nu au cunoscut scăderi, așa cum s-a întâmplat la precedentele operațiuni de tip repo, realizate de la sfârșitul lunii lunii trecute.

Marțea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 7,09%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 7,17%, iar cel la 12 luni, la 7,29%.

Riposta moderată a Iranului la atacarea de către Statele Unite a locațiilor unde se dezvoltă programul său nuclear, a redus cererea de monedă americană, iar euro s-a apreciat la 1,1572 - 1,1623 dolari.

În piața locală, cursul monedei americane a scăzut de la 4,3983 la 4,3501 lei.

Media francului elvețian a scăzut la 5,3713 lei. În schimb, lira sterlină s-a apreciat la 5,9225 lei.

Chiar dacă inflația din Ungaria a crescut luna trecută la 4,4%, moneda maghiară s-a apreciat la 401,82 forinți/euro, consecință a menținerii ratei de referință la 6,5%/an.

Cursul monedei poloneze s-a întărit la 4,2604 zloți/euro.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 476,0454 lei, maximul ultimei săptămâni, la 464,3232 lei, consecință a deprecierii monedei americane și a metalului galben la 3.303 - 3.371 dolari/uncie.

Bitcoin, care a scăzut duminică la circa 98.500 dolari, s-a apreciat la 104.721 - 105.894 dolari.

La rândul său, Ethereum a crescut la 2.378 - 2.440 dolari.

Citit 207 ori Ultima modificare Marți, 24 Iunie 2025 18:24

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro