* Propuneri pentru salvarea zonei euro: ajutoare condiţionate, bugete naţionale puse sub supraveghere şi chiar modificarea regulilor constituţionale *
Moneda euro este în acest moment „baricada” pe care se dă bătălia pentru viitorul UE. O soluţie la criza datoriilor suverane trebuie să răspundă deopotrivă unor imperative economice, politice şi sociale. Din păcate, sistemul de translare a deciziilor de la nivelul naţional la cel comunitar este unul stufos, cu patru „straturi” de autoritate: cel naţional, cel al statelor din zona euro peste care se suprapune cel al tuturor satelor UE şi, în sfârşit, cel al instituţiilor europene. Criza datoriilor a fost efectul „şuntării” mecanismelor menite să asigure sustenabilitatea zonei euro, cel mai important fiind Pactul de Stabilitate şi Creştere. Din ancoră de stabilitate, moneda euro tinde să devină „funia” ce trage după ea toată economia europeană în cazul în care state precum Grecia, Italia sau Spania nu mai reuşesc să-şi ţină economiile naţionale sub control.
O soluţie ar fi instituirea unui sistem de guvernanţă economică ce să permită în final inclusiv emiterea unor obligaţiuni comune care să funcţioneze pe post de „amortizor” la apariţia unor eventualele şocuri financiare pe piaţa europeană. Dar pentru asta este nevoie de un control şi o monitorizare mult mai strictă a bugetelor din zona euro. În acest sens, Comisia Europeană va face astăzi o serie de propuneri, dar rămâne de văzut dacă ele vor fi şi acceptate de statele comunitare.
Monitorizare pentru ajutoare
Dacă ar fi să privim partea plină a paharului, prima dintre propunerile CE se referă la posibilitatea obţinerii de fonduri de urgenţă prin Facilitatea Europeană de Stabilitate Financiară (FESF) ce se doreşte a creşte (chiar dacă nu este foarte clar cum) la 1.000 de miliarde de euro. Dar pentru a apela la acest mecanism statele trebuie să accepte o monitorizare strictă a economiei din partea CE, una poate mai extinsă decât cea practicată în ţări precum Grecia, Portugalia sau Irlanda, ţări care au primit deja astfel de ajutoare de urgenţă. Iar când vorbim de „monitorizare extinsă” se poate ajunge până la o prezenţă permanentă a reprezentanţilor CE în statele cu probleme.
O altă propunere este introducerea unei reglementări în baza căreia Comisia va avea dreptul să analizeze proiectele de buget din zona euro, să facă sugestii sau chiar să ceară un nou proiect de buget, dacă proiectul propus se depărtează de normele europene. Această „ingerinţă” a CE în politicile economice naţionale este una foarte delicată, dat fiind faptul că structurile bugetare şi strategiile sectoriale sunt adesea dictate de orientarea politică a partidelor aflate la putere, a tradiţiilor sau chiar a unor cutume de ordin naţional. Se pare că şi Bruxellesul realizează acest lucru, dat fiind faptul că în setul de propuneri se menţionează şi faptul că oficialii europeni ar putea participa, dacă este necesar, la dezbaterile din parlamentele naţionale pentru a-şi justifica eventualele obiecţii la proiectele de buget.
Obligaţiuni în variante multiple
Aceste prerogative sporite pentru CE nu ar însemna neapărat o modificare a tratelor constitutive ale UE, întrucât politica economică europeană este una de interes comun. Astfel, dacă un parlament naţional al respinge sugestiile CE, atunci împotriva statului respectiv s-ar putea declanşa o serie de proceduri disciplinare. De asemenea, pentru creşterea disciplinei bugetare, CE va propune ca în legislaţiile naţionale să fie incluse reguli bugetare numerice, mergând chiar până la includerea acestora în Constituţiile naţionale!
Dacă acest mecanism economic va fi acceptat, atunci obligaţiunile comune ar putea deveni o realitate. O opţiune este cea a emiterii de obligaţiuni cu garanţii comune. O altă opţiune este emiterea de obligaţiuni comune până la o anumită limită, precum pragul de 60 la sută din PIB în cazul datoriilor acceptate prin tratatul UE, dincolo de care statele ar răspunde singure de datoriile lor. O a treia variantă ar fi emiterea unor euroobligaţiuni care să înlocuiască numai parţial obligaţiunile naţionale, iar fiecare ţară trebuie să vină cu garanţii pentru respectivele datorii.
