Inginerul Alexandru Sîntion, noul şef la Direcţia agricolă

Inginerul Alexandru Sîntion, noul şef la Direcţia agricolă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi are, începând de luni, 26 ianuarie, un nou director executiv, în persoana inginerului Alexandru Sîntion. Vă reamintim că postul a rămas vacant încă din vara trecută, prin demisia fostului director Petre Grigore.

Demisia acestuia s-a produs pe fondul negocierilor dintre PSD şi PNL, în urma cărora PNL a cedat către PSD o serie de posturi din instituţiile deconcentrate. Ulterior, însă, înţelegerea nu s-a mai concretizat, aşa că funcţia a fost ocupată interimar de Profira Onode, director executiv adjunct la instituţia menţionată.

Inginerul Sîntion a declarat, în prima lui zi de muncă pe noul post, că a obţinut funcţia printr-un concurs care a avut loc la Bucureşti la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut. „Nu a fost numit de îndată deoarece procedura este un pic mai complicată şi durează”, a explicat Sîntion intervalul de timp destul de lung dintre concurs şi instalarea pe post.

Al doilea lucru pe care l-a declarat şeful DADR a fost că urmează momente grele pentru agricultură. „Vin din mediul privat, deci am simţit deja criza”, a aspus Sîntion.

Noul director al DADR are 44 de ani, este inginer piscicultor (a terminat facultatea la Galaţi, în 1988) şi a lucrat încă de la absolvire în domeniul pentru care s-a calificat. Mai întâi la o fermă piscicolă din Delta Dunării, apoi la Pescogal. În 1999, pe fondul falimentului Pescogal, a preluat în concesiune ferma Şovârca (de la Oancea). În 2002 a cumpărat respectiva explotaţie piscicolă, pe care o administrează prin intermediul firmei Singama.

Citit 3326 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.