Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, s-a prins şi el: ONU nu mai este ce-a fost, îşi pierde din puteri! Este penibil să constaţi asta nu în cazul Rwandei, de pildă, unde comunitatea internaţională nu a intervenit nici după măcelul a peste un milion de oameni, ci în cazul unui conflict în care transpiră şi alte organizaţii, cum ar fi Liga Arabă, care chiar şi-a trimis reprezentanţi în Siria! Hărţuite, ca ziduri umane de protecţie, „căştile albastre”, forţele ONU de menţinere a păcii, au reuşit cât de cât, uneori cu eroism, să menţină pacea în Angola, Liban, fosta Iugoslavie… Dar, ca arbitru, ONU nu poate împiedica un conflict mondial, de pildă un război cu Iranul, aşa cum nici strămoaşa sa, Liga Naţiunilor, nu a putut opri ororile naziste şi războiul mondial. Cam din acest motiv, secretarul general este trist că nu s-a putut impune rezoluţia împotriva regimului-măcelar de la Tripoli, ba chiar cere să fie asigurată tranziţia către o altă putere siriană, cea populară, oferind parteneriat, pentru acest lucru, Ligii Arabe… Sud-coreean, Ki-moon nu poate privi deci cu ochi buni spre manierele cinice ale comuniştilor chinezi şi oligarhilor ruşi, mai ales acum, că rezoluţia împotriva regimului autoritar sirian, care a produs peste 5.000 de morţi înăbuşind revolta stradală, nu a fost votată în Consiliul de Securitate al ONU nici de Rusia, nici de China. Ori, trebuia unanimitate de voturi.
Pe de altă parte, tocmai asta înseamnă legea de bază a democraţiei: însuşirea votului majoritar. Vorbind în numele poporului sirian (!), secretarul general ONU a deplâns sâmbătă veto-ul celor două mari state situate în barca opusă Occidentului. Nu se poate nega însă că o instituţie internaţională independentă, se află la New York. SUA, care se declară apărătoare şi promotoare a democraţiei mondiale, găseşte firesc să găzduiască instituţia. Poate doar o insulă din Atlantic, a cărei proprietate să fie cedată instituţiei, ar fi asigurat o independenţă completă de influenţe americane financiare, ideologice atc. Este bine că secretarul general constată, chiar şi acum, puterea limitată a ONU. Puterea unei astfel de instituţii trebuie să vină însă în primul rând din respectabilitatea ei. Şi a reprezentanţilor care se fac ascultaţi la tribuna de aici. Căci la ONU poate vorbi (chiar dacă provoacă ieşiri masive din sală) chiar şi preşedintele Iranului, şi orice conducător al unei ţări la un moment dat lipsite de libertate, însă… membră ONU. Creată chiar după război, cu mari speranţe, ONU are 192 de membri şi, prin Carta sa, „are misiunea de a asigura pacea mondială, respectarea drepturilor omului, cooperarea internaţională şi respectarea dreptului internaţional”. Ori, pe primul loc este trecută pacea mondială, care poate fi tulburată, ce să-i faci, tocmai pentru respectarea drepturilor omului, adică punctul doi…
