Piaţa bancară - Credite mai greu de obţinut

Piaţa bancară - Credite mai greu de obţinut
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Standardele de acordare a împrumuturilor se vor înăspri atât pentru firme, cât şi pentru populaţie, apreciază băncile *

Primul trimestru din acest an va aduce o înăsprire a standardelor de creditare pentru toate categoriile de împrumuturi, atât în cazul firmelor, cât şi în cazul populaţiei, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de BNR în rândul principalelor bănci prezente pe piaţă. Acest trend vine după ce, în ultimele trei luni din anul trecut standardele au fost menţinute relativ neschimbate. În acest an, o amploare mai ridicată a înăspririi creditării se va manifesta în cazul IMM-urilor, precum şi pentru finanţările corporaţiilor pe termen lung.

În ceea ce priveşte termenii creditării se manifestă introducerea treptată a unor clauze contractuale mai restrictive, de exemplu prin solicitarea de prime de risc adiţionale şi prin creşterea dobânzilor. La nivelul Galaţiului, agenţii economici înregistrau la începutul anului credite totale de 2.212,6 milioane de lei.

Potrivit băncilor, numărul sectoarelor care cauzează presiuni asupra sectorului bancar este în creştere. Alături de sectoarele imobiliar si construcţii, unde riscurile asociate creditelor au fost constant în creştere, în ultima perioadă riscul de credit a fost perceput în creştere şi pentru sectoare precum intermedierea financiară, comerţ, turism. Companiile care activează în sectoarele energie şi industrie sunt considerate ca având risc de credit în scădere. În funcţie de dimensiunea companiei, microîntreprinderile sunt în continuare considerate de majoritatea instituţiilor de credit ca având cel mai ridicat grad de risc.

La nivelul populaţiei, băncile previzionează o scădere în primul trimestru al acestui an o scădere a cererii de credite atât pentru achiziţia de locuinţe, cât şi în cazul creditelor de consum. Pe de altă parte, prima parte a acestui an va duce la o accentuare a evoluţiei distincte pe cele două tipuri de credite, respectiv o creştere a ponderii creditelor pentru locuinţe în raport cu cele de consum, chiar dacă cele din urmă vor rămâne în continuare la un nivel net superior. Termenii creditării au cunoscut o înăsprire în ultimele luni, în cazul creditelor imobiliare fiind diminuată ponderea maximă a serviciului datoriei în venitul lunar, în timp ce în cazul creditelor de consum au prima alţi factor, precum venitul debitorilor. La începutul anului, populaţia avea credite pentru locuinţe în valoare de 605,2 milioane de lei şi credite de consum ce totalizau 1.164,6 milioane de lei.

Citit 1659 ori Ultima modificare Joi, 23 Februarie 2012 23:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.