Economist, scriitor, dar cunoscut mai ales ca om politic, Varujan Vosganian s-a aflat în aceste zile la Galaţi. Ca fost ministru ne-a răspuns la câteva provocări pe teme economice în general şi de dezvoltare locală în special.
Necunoscutele economiei locale
- Se dă o ecuaţie în care avem două oraşe, cu două şantiere navale, un combinat, definite pe acelaşi interval de fluviu, ca numitor comun. Din cauza căror necunoscute cele două elemente de bază nu se suprapun?
- Ecuaţie ar fi dacă am pune şi „a+b=c”, acel “c” fiind proiectul pe care bunul meu prieten, Laurenţiu Ulici, îl visa odată, acel Braigal în care cele două oraşe ar fi alcătuit o zonă economică şi urbană comună.
Şi acum vine întrebarea de ce „a” şi „b” nu au acelaşi domeniu de definiţie ca să poată fi compatibile. Răspunsul stă în modul în care liderii politici şi administrativi au colaborat, pe de o parte, dar şi în modul în care s-a aplicat matricea aplicării resurselor locale în România şi în care liderii au „fructificat” mândria locală mai degrabă ca pe o muniţie decât ca pe o resursă. Dincolo de asta, eu cred că nu există niciun motiv serios ca cele două mari oraşe să nu construiască o structură economică unitară. Sunt numai capricii locale, cel puţin la nivelul percepţiei mele.
- Avem aici trei legende, inclusiv sau mai ales, electorale. Pod, aeroport, megalopolis. O ordine fezabilă pentru realizarea lor?
- În ordinea posibilităţii, cea mai uşor de realizat este megalopolisul. Necesită doar o bună înţelegere din partea administraţiilor locale şi apoi dezvoltarea unor proiecte comune, de la parcuri tehnologice, până la formule de reprezentare în străinătate, inclusiv prin utilizarea camerelor de comerţ.
A doua ca posibilitate şi necesitate este podul. Dar trebuie inclus într-un proiect naţional al infrastructurii. Nu se poate face decât într-un proiect de anvergură, care să aibă în vedere modernizarea de ansamblu.
Aeroportul nu a avut la Bucureşti prea mulţi emisari din partea Dunării de Jos, nu a fost susţinut cu prea multă convingere. Din punct de vedere economic, s-ar justifica cu o singură condiţie: ca el să lege Galaţiul de Europa şi nu de Bucureşti.
Administrarea fiscală a UE şi managementul străin
- Trei avantaje şi trei dezavantaje ale tratatului de administrare fiscală, presupunând că el va fi ratificat.
- Avantajul unei astfel de tratat este acela că poate crea o construcţie exterioară care să domolească excesele din interior. În mare parte, ce s-a întâmplat bun în aceşti 20 de ani a fost rezultatul constrângerilor din străinătate. Democratizarea, în planul drepturilor omului, s-a datorat Consiliului Europei, extinderea de securitate - NATO şi apoi, prin negocierile cu Uniunea Europeană, trecerea la economia de piaţă.
Există însă şi câteva vulnerabilităţi româneşti. În timp ce alte ţări au folosit datoria publică şi deficitul pentru a se maturiza şi consolida, în România, nu a dus la altceva decât la agravarea sărăciei. Noi de acum încolo trebuie să folosim resursele pentru dezvoltare, cât timp celelalte ţări îşi trag sufletul după ce s-au dezvoltat îndelung. Dacă în 2012 tratatul era în vigoare, trebuia să tăiem din cheltuielile bugetare aproape 10 miliarde de euro. România nu-şi poate permite aplicarea tratatului acum, decât cu mari sacrificii şi privaţiuni.
- Aveţi o pasiune pentru pian. Cum vă sună aria managementului privat străin în companiile de stat, când majoritatea multinaţionalelor preferă manageri români în România?
- Eu nu înţeleg cu ce este mai prejos un manager precum Mariana Gheorghe de la Petrom decât un manager OMV din altă ţară. Când un manager este salarizat în funcţie de rezultate, managementul devine performant. Dezvoltă o strategie îndrăzneaţă şi respinge „solicitările” din alte raţiuni decât cele economice. Dacă totuşi apelezi la management privat, cum se poate tu, statul, ca proprietar, să nu ai reprezentanţi competenţi în consiliile de administraţie şi să nu participi, practic, la marile decizii? Chestiunea de fond este: să nu pui oameni selectaţi pe criterii politice, ci pe criterii economice şi să fie legaţi de câştig. Dacă, într-o competiţie corectă, se dovedesc a fi mai buni cei proveniţi din oferta străină, e una. Dar nu sunt de acord să porneşti de la ideea preconcepută că mai buni sunt străinii.
„Bărbi” electorale şi viaţa de după alegeri
- Presiunile economice se acutizează în special în peajma alegerilor. Ce părere aveţi de o revenire la salariile din 2010 şi de un TVA sub 20 la sută?
- Vorba lui Creangă, n-ar fi rău să fie bine. Serios acum, acest lucru va trebui să se întâmple, chestiunea e în cât timp. Ca argumente şi resurse, avem creşterea economică, îmbunătăţirea administrării fiscale şi restructurarea cheltuielilor. Creştere economică va trebui să fie între 4 şi 5 la sută. Îmbunătăţirea administrării fiscale se poate face printr-un program de informatizare pe care l-am început în 2008 şi a fost stopat, ce permite urmărirea fluxurilor financiare în timp real. Acest program duce la îmbunătăţirea colectării şi reducerea personalului implicat. E nevoie, pentru a aplica aşa ceva, de circa şase luni, de jumătate de miliard de euro, care se recuperează foarte repede. Scade la jumătate personalul din finanţe şi creşte colectarea cu 2-2,5 la sută din PIB, adică trei-patru miliarde de euro.
- Dar de unde reduceţi atâta personal?
- Păi, acum, 70 la sută din personalul administraţiilor fiscale este ocupat cu recalculările pentru returnarea TVA, lucru care nu s-ar mai întâmpla dacă am şti din start ce se întâmplă în fluxul financiar al companiilor.
- O întrebare gen atac la persoană: sunteţi un cunoscut purtător de barbă. La dumneavoastră pare un semn al înţelepciunii, de aceea vă rog să-i sfătuiţi pe români în ce „bărbi” electorale n-ar mai trebui să creadă.
- Păi... cred că românii sunt mult mai „rezistenţi” astăzi la mesajele populiste. Dacă cineva vine să le spună că va da 20,000 de euro fiecărui român întors din străinătate, că va adăuga 50 la sută la salariile profesorilor, românii, oricât de stufoasă i-ar fi aceluia barba, nu-l vor crede.
Deci, eu cred că purtătorii de bărbi concrete pot să le pomădeze în continuare, dar cei ce umblă cu „bărbi” electorale ar fi bine să le abandoneze, să se bărbierească.
